Consumul de cafea s-a dublat în ultimii 20 de ani – ICO

Consumul mondial de cafea aproape s-a dublat în ultimii 20 de ani, a declarat, joi, directorul Organizaţiei Internaţionale a Cafelei (ICO), Robeiro Oliveira, într-un interviu acordat AFP.
Economica.net - vin, 16 oct. 2015, 07:20
Consumul de cafea s-a dublat în ultimii 20 de ani - ICO

‘Niciodată nu s-a mai consumat atâta cafea la nivel mondial în cursul ultimilor 20 de ani, iar rata de creştere s-a dublat’, a spus Robeiro Oliveira, cu ocazia deschiderii la Bogota (Columbia) a celei de-a 8-a ediţii a Salonului cafelei ExpoEspeciales.

Brazilianul Robeiro Oliveira, care conduce ICO din 2011, s-a declarat optimist cu privire la perspectivele pentru sectorul cafelei, în pofida ploilor abundente din Brazilia (primul producător mondial), a secetei din Columbia şi a paraziţilor care afectează numeroase plantaţii din America Centrală.

‘Consumul mondial de cafea continuă să crească şi aceasta ţine mai mult de creşterea populaţiei decât o chestiune de gust’, susţine Robeiro Oliveira, care preconizează o ‘creştere cu 25 de milioane de saci (un sac are 60 de kilograme) pentru următorii 10 ani’.

În schimb, în ceea ce priveşte producţia mondială de cafea, directorul ICO nu s-a aventurat să facă estimări având în vedere ‘condiţiile cu care se confruntă agricultorii’.

În timp ce în cultivatorii din Brazilia sunt afectaţi de ploile în exces, cei din Columbia se tem de creşterea costurilor şi de efectele secetei, scrie Agerpres.

‘Ploile din Brazilia sunt o sursă de îngrijorare, deoarece acestea ar putea pune probleme în termeni de ofertă, în condiţiile în care producţia va fi mai mică, ceea ce va genera sentimentul de penurie pe piaţa internaţională’, subliniază Robeiro Oliveira.

Potrivit ultimului raport al ICO, sezonul 2014 – 2015 s-a închiat cu cel mai mic preţ la cafea din ultimele 20 de luni, ‘din cauza deprecierii realului brazilian şi al peso-ului columbian’, cele mai devalorizate două monede din America Latină în cursul acestui an. În luna septembrie, cafeaua se tranzacţiona la 1.544 dolari pe tonă la bursa de la Londra şi la 116 cenţi livra la New York, cele mai scăzute cotaţii din ultimele 18 luni.

Directorul ICO speră că ‘piaţa va reacţiona şi va înţelege că există mai puţină cafea în acest moment, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile’. Robeiro Oliveira se aşteaptă, însă, la o majorare a producţiei în America Centrală, după ce va fi controlată propagarea unui parazit care devastează culturile din această regiune de trei ani. ‘Sectorul cafelei va fi unul dinamic la scara economiei mondiale’, susţine Oliveira.

Înfiinţată la Londra în 1963 sub auspiciile ONU, Organizaţia Internaţională a Cafelei (ICO) regrupează ţări exportatoare şi importatori de cafea pentru a face faţă provocărilor cu care se confruntă acest sector, prin cooperare internaţională. Potrivit datelor publicate pe pagina de internet a organizaţiei, ţările membre ale ICO reprezintă 95% din producţie şi 83% din consumul mondial de cafea.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...