Scandalul Volkswagen: Uniunea Europeană ştia încă din 2013 de trucarea motoarelor – FT

Comisarul European pentru Mediu şi-a avertizat încă din 2013 colegii că producătorii auto modifică motoarele pentru a falsifica testele antipoluare, cu doi ani înainte de izbucnirea scandalului de la Volkswagen, potrivit unui articol publicat duminică în cotidianul Financial Times, preluat de AFP.
Economica.net - lun, 26 oct. 2015, 10:39
Scandalul Volkswagen: Uniunea Europeană ştia încă din 2013 de trucarea motoarelor - FT

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, inclusiv în Germania, după ce în luna septembrie a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Potrivit Financial Times, care citează o serie de scrisori trimise între responsabilii europeni, liderii UE erau la curent cu existenţa unor probleme cu doi ani înainte de izbucnirea scandalului de la Volkswagen. Astfel comisarul pentru Mediu, Janez Potocnik, menţionează existenţa unor probleme într-o scrisoare adresată în luna februarie 2013 comisarului pentru Politică Industrială, Antonio Tajani.

‘Există îngrijorări răspândite potrivit cărora performanţa (motoarelor n.r.) a fost ajustată pentru a se conforma ciclului de teste, în pofida unei creşteri spectaculoase a emisiilor în afara acestui context’, se arată în scrisoarea lui Janez Potocnik, susţine Financial Times.

Scandalul a izbucnit în luna septembrie a acestui an când autorităţile americane au acuzat grupul german Volkswagen că a echipat mai multe milioane de vehicule cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel în momentul în care vehiculul este supus unui test de mediu, dar care este dezactivat în condiţiile în care vehiculul rulează în regim normal de trafic, ceea ce antrenează o creştere a emisiilor poluante.

În urmă cu două săptămâni, grupul auto german Volkswagen a anunţat că va rechema în service aproximativ 8,5 milioane de vehicule diesel aflate în prezent în circulaţie în Uniunea Europeană, care sunt echipate cu un software care falsifică rezultatele testelor de emisii poluante. Volkswagen a precizat atunci că vehiculele se găsesc în toate cele 28 de state membre ale UE, iar reparaţiile, care vor începe din ianuarie 2016, vor fi gratuite.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...