Un număr de opt companii vor fi transferate, marţi, pe AeRO

Un număr de opt companii vor fi transferate, marţi, pe AeRO, informează, luni, Bursa de Valori Bucureşti, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 26 oct. 2015, 18:56
Un număr de opt companii vor fi transferate, marţi, pe AeRO

Potrivit unui comunicat al BVB, din 27 octombrie, vor fi opt noi emitenţi pe piaţa AeRO, în urma transferului de pe Rasdaq, în baza deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Cele opt companii sunt: Avicola Slobozia, Prima Construct Timişoara, Vulcan Bucureşti, Mara Com Mixt Arad, Mettexin Mangalia, Celule Electrice
Băileşti, Sometra Copşa Mică şi Asigurare – Reasigurare Astra Bucureşti.

Conform sursei citate, emitenţii vor rămâne suspendaţi de la tranzacţionare până la finalizarea procedurii de admitere şi, după caz, până la clarificarea altor situaţii particulare care au impus suspendarea (insolvenţa sau decizie ASF).

În prezent, pe piaţa AeRO, sunt admise la tranzacţionare 273 de companii, cu o capitalizare cumulată de 3,91 miliarde lei (883,1 milioane euro).

Piaţa AeRO este segmentul dedicat titlurilor de capital (acţiunilor) din cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare al BVB. Acesta este un segment de piaţă dedicat listării companiilor la început de drum, pentru finanţarea proiectelor, poveştilor lor de creştere, creşterea vizibilităţii şi contribuţiei la dezvoltarea mediului de afaceri. Bazându-se pe sistemul alternativ de tranzacţionare al BVB, existent din 2010, piaţa AeRO, sub un concept reproiectat şi reconstruit, a fost lansată pe 25 februarie 2015.

Bursa de Valori Bucureşti administrează pieţe de acţiuni, obligaţiuni şi alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme alternative, şi furnizează o gamă variată de servicii participanţilor la pieţele financiare. BVB este o companie listată pe propria piaţă din 2010.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...