BERD sprijină modernizarea reţelei CEZ Distribuţie

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat marţi că sprijină proiectele CEZ Distribuţie în România printr-un împrumut sindicalizat în valoare de 675 milioane de lei (aproximativ 153,7 milioane de euro), informează un comunicat de presă, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 27 oct. 2015, 17:44
BERD sprijină modernizarea reţelei CEZ Distribuţie

Proiectele se referă la programul de investiţii pentru perioada 2015-2016 pentru modernizarea reţelei de distribuţie în ideea reducerii pierderilor şi îmbunătăţirii eficienţei şi instalarea de contoare inteligente.

Finanţarea acordată CEZ Distribuţie, o companie care are 1,4 milioane de consumatori în Oltenia, este structurată într-un credit de 281,25 milioane lei (aproximativ 64 milioane de euro) care reprezintă partea BERD şi o sumă 393,75 milioane de lei (aproximativ 89,7 milioane de euro) care reprezintă contribuţia partenerilor. Acesta este primul împrumut sindicalizat pe termen lung în monedă locală acordat de BERD unei companii din România.

‘Sprijinim de mulţi ani reforma sectorului de electricitate din România şi suntem încântaţi să ne continuăm angajamentul cu acest împrumut. Introducerea de contoare inteligente şi punerea bazelor pentru reţele inteligente reprezintă un mare pas înainte spre creşterea eficienţei energetice în beneficiul furnizorului, clienţilor şi mediului’, a declarat Nandita Parshad, director pentru energie la BERD.

‘Colaborarea cu BERD face parte din parteneriatul nostru pe termen lung precum şi din viziunea noastră pe termen lung pentru piaţa din România. Vom continua să investim în modernizarea reţelei noastre de distribuţie, aşa cum am promis în urmă cu 10 ani când am intrat pe piaţa din România’, a declarat, la rândul său, directorul de ţară al CEZ Romania, Martin Zmelik.

BERD, deţinută de 64 de ţări şi două instituţii interguvernamentale, susţine dezvoltarea economiilor de piaţă şi a democraţiei. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi ţări precum Turcia. De la începutul activităţii sale, BERD a investit aproximativ şapte miliarde de euro în peste 368 de proiecte din România. În 2014, România a fost a şasea ţară în topul principalilor beneficiari de investiţii BERD.

CEZ, companie la care statul ceh deţine 70% din acţiuni, este prezentă şi pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA.

Te-ar mai putea interesa și
Sporuri de 10% pentru vameșii care lucrează cu surse generatoare de radiații – noul proiect al Legii salarizării
Sporuri de 10% pentru vameșii care lucrează cu surse generatoare de radiații – noul proiect al Legii salarizării
Funcţionarii publici din cadrul Autorităţii Vamale Române (AVR), care îşi desfăşoară activitatea cu surse de radiaţii sau generatoare de radiaţii, pot beneficia de un spor pentru condiţii......
Trei companii chineze vor cumpăra 95 de avioane Airbus la un preț de catalog de 17,8 miliarde de dolari
Trei companii chineze vor cumpăra 95 de avioane Airbus la un preț de catalog de 17,8 miliarde de dolari
Trei companii aeriene din China vor cumpăra împreună 95 de aeronave Airbus la un preţ de catalog de aproximativ 17,8 ...
Un petrolier închiriat de ExxonMobil care transporta țiței kazah a fost atacat cu drone la terminalul CPC din largul coastei ruse
Un petrolier închiriat de ExxonMobil care transporta țiței kazah a fost atacat cu drone la terminalul CPC din largul coastei ...
Un petrolier care încărca petrol la terminalul conductei petroliere Caspian Pipeline Consortium (CPC), în largul coastei ...
Angajații ANRE, ASF și ANCOM vor beneficia de un indice anual de competitivitate utilizat la determinarea salariului de bază, potrivit noului proiect al Legii salarizării
Angajații ANRE, ASF și ANCOM vor beneficia de un indice anual de competitivitate utilizat la determinarea salariului de ...
Personalul din cadrul ANRE, ASF şi ANCOM va beneficia de un indice anual de competitivitate utilizat la determinarea salariului ...