Daniel Constantin: Nu cred că trebuie să ne speriem de studiul OMS privind carnea. Instituţiile abilitate se vor pronunţa

Studiul prezentat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) privind produsele din carne şi carnea roşie nu trebuie să reprezinte un motiv de îngrijorare până când nu se vor pronunţa cele trei instituţii ale statului abilitate cu sănătatea umană, a declarat miercuri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Economica.net - mie, 28 oct. 2015, 11:19
Daniel Constantin: Nu cred că trebuie să ne speriem de studiul OMS privind carnea. Instituţiile abilitate se vor pronunţa

‘Nu este un moment care trebuie să ne sperie pentru că avem pe de o parte Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului, iar pe de altă parte, ANSVSA şi Ministerul Sănătăţii. Sunt cele trei entităţi legale care trebuie să se pronunţe. Nu aş face alte comentarii decât după ce specialiştii se pronunţă, dar nu cred că este un motiv de îngrijorare şi nu cred că trebuie să ne speriem de acest studiu. Am văzut reacţii şi dintr-un sens şi din celălalt, dar este de datoria celor trei instituţii din ţara noastră care se ocupă de sănătatea umană să analize foarte clar ce se spune acolo’, a declarat, miercuri, la Indagra, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

Consumul de carne procesată poate provoca apariţia unor forme de cancer ale sistemului digestiv, în timp ce consumul de carne roşie este o cauză probabilă a îmbolnăvirilor oncologice, conform unui nou raport dat publicităţii luni de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite Reuters.

Potrivit evaluărilor OMS, consumul de carne procesată precum cârnaţii, mezelurile sau preparatele din conserve poate fi cancerigen pentru oameni la fel cum ‘probabil’ este şi consumul de carne roşie.

Agenţia internaţională pentru studii oncologice (International Agency for Research on Cancer – IARC), parte a OMS, a plasat carnea procesată, aşa cum este cea folosită în crenvurşti sau în şuncă în grupul 1 de risc, alături de tutun, azbest şi gazele de eşapament rezultate de la motoarele diesel.

Pe de altă parte, Asociaţia Română a Cărnii (ARC) consideră că evaluările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) potrivit cărora carnea roşie şi preparatele din carne ar fi cancerigene sunt aruncate cu uşurinţă pe piaţă, ‘fără niciun discernământ şi fără nicio rigoare ştiinţifică’, iar presa responsabilă din România ar trebui să analizeze critic toate aceste evaluări ale OMS.

‘Carnea roşie şi preparatele din carne nu pot fi responsabile de apariţia unor forme de cancer decât dacă acestea sunt consumate în exces şi sunt tratate cu diverse substanţe chimice’, a afirmat Vladimir Mănăstireanu, director executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), organizaţie profesională ce reprezintă interesele industriei de prelucrare a cărnii şi realizează peste 60% din producţia naţională de mezeluri cu cele 50 de societăţi membre.

Însă în opinia ministrului australian, carnea procesată nu trebuie comparată cu ţigările şi evident acest lucru face ca acest raport să fie o farsă, a comentat el postul local ABC. ‘Să compari cârnaţii cu ţigările este absolut grotesc’, a subliniat el.

‘Dacă scoatem din dieta zilnică tot ceea ce spune OMS că este cancerigen, ne-am întoarce în epoca grotelor’, a subliniat Joyce.

Te-ar mai putea interesa și
Audi și-a ajustat previziunile privind profitul pentru acest an, în contextul scăderii vânzărilor de pe piața chineză și a războiului din Orientul Mijlociu
Audi și-a ajustat previziunile privind profitul pentru acest an, în contextul scăderii vânzărilor de pe piața chineză ...
Audi, subsidiară a grupului Volkswagen, a înrăutăţit luni previziunile anuale de profit, pe fondul dificultăţilor de pe piaţa auto chineză şi al escaladării tensiunilor în Orientul......
Primăria Piatra Neamț anunță că a depus și câștigat 22 de proiecte nerambursabile, în valoare de 687 de milioane de lei
Primăria Piatra Neamț anunță că a depus și câștigat 22 de proiecte nerambursabile, în valoare de 687 de milioane de lei
Primăria Piatra-Neamţ a depus şi câştigat 22 de proiecte nerambursabile în valoare de circa 687 de milioane de lei, ...
Tatiana Navka, soția purtătorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Pesskov, încearcă să anuleze la CJUE sancțiunile impuse de UE împotriva sa și cere despăgubiri
Tatiana Navka, soția purtătorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Pesskov, încearcă să anuleze la CJUE sancțiunile ...
Tatiana Navka, soţia purtătorului de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a iniţiat o acţiune ...
ANSVSA: Nu s-a decis vaccinarea în masă a ovinelor. Instituția așteaptă acordul Comisiei Europene
ANSVSA: Nu s-a decis vaccinarea în masă a ovinelor. Instituția așteaptă acordul Comisiei Europene
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) precizează că nu s-a decis vaccinarea ...