Volkswagen a decis cuantumul compensaţiilor oferite pentru fiecare maşină din SUA care are probleme

Grupul auto german Volkswagen va oferi compensaţii de până la 1.000 de dolari (930 de euro) pentru fiecare autoturism diesel din Statele Unite afectat de problemele privind emisiile poluante, potrivit Mediafax.
Economica.net - lun, 09 nov. 2015, 20:36
Volkswagen a decis cuantumul compensaţiilor oferite pentru fiecare maşină din SUA care are probleme

Proprietarii vehiculelor din Statele Unite depistate cu probleme vor primi tichete valorice de 500 de dolari şi un bon de încă 500 de dolari care va putea fi utilizat la concesionarii Volkswagen. În plus, vehiculul afectat va primi o garanţie suplimentară de trei ani, anunţă Mediafax.

Volkswagen a transmis, potrivit unui comunicat citat de ziarul Le Figaro, că va începe să trimită scrisori de informare proprietarilor de maşini din Statele Unite.

„Oferim acest gest de bunăvoinţă ca primă etapă pentru recâştigarea încrederii clienţilor noştri”, a declarat Michael Horn, directorul general al filialei Volkswagen din America de Nord.

Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a anunţat în urmă cu o săptămână extinderea investigaţiei în cazul grupului auto Volkswagen, acuzat că a folosit dispozitive de manipulare a emisiilor şi la motoare diesel mai puternice, ale unor modele SUV Audi şi Porsche. Suspiciunile se referă la motoare diesel cu capacitatea de peste 2.000 de centrimetri cubi instalate pe circa 10.000 de vehicule Porsche, Audi şi alte mărci ale grupului VW vândute în Statele Unite începând cu anul 2014. Este vorba de modelul Volkswagen Touareg 2014, Porsche Cayenne 2015, Audi A6 Quattro, A7 Quattro, A8, A8L, şi Q5 2016.

Volkswagen a anunţat la sfârşitul lunii septembrie că circa 11 milioane de automobile ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...