Conpet a înregistrat un profit mai mare cu 8,5%, în primele 9 luni ale anului

Conpet a înregistrat, în primele nouă luni din acest an, un profit net de 52,010 milioane lei, în creştere cu 8,5% faţă de acelaşi interval din 2014, conform informaţiilor financiare transmise, joi, Bursei de Valori Bucureşti /BVB/.
Economica.net - J, 12 nov. 2015, 14:08
Conpet a înregistrat un profit mai mare cu 8,5%, în primele 9 luni ale anului

Cifra de afaceri a companiei s-a majorat, de asemenea, cu 1,3%, până la 285,663 milioane lei, în timp ce veniturile au totalizat, în perioada ianuarie – septembrie, 312,998 milioane lei, mai mult cu 1,1% în comparaţie cu primele nouă luni din anul anterior.

Potrivit raportării financiare, Conpet a înregistrat cheltuieli de exploatare în scădere cu 0,3%, la 250,476 milioane lei, iar EBIDTA a fost în creştere cu 9,3%, până la 94,275 milioane lei.

Totodată, veniturile financiare au înregistrat o creştere peste nivelul bugetat (399,3 milioane lei), însă în scădere cu 38,6% faţă de perioada similară a anului 2014, din cauza diminuării ratei dobânzii pentru depozite la bănci.

Faţă de prevederile bugetare, societatea a consemnat o creştere a profitului brut cu 31,4%, ca urmare a creşterii profitului operaţional cu 32,9%.

Conpet, societate aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie, are ca activitate de bază transportul de ţiţei, gazolină, etan şi condensat prin conducte şi cu vagoane cisternă pe calea ferată, în scopul aprovizionării rafinăriilor din România şi din Balcani cu ţiţei din producţia internă şi din import şi cu derivate ale acestuia.

Societatea operează o reţea de conducte cu o lungime de 3.800 km, ce traversează 24 de judeţe ale ţării. Operaţiunile de transport sunt coordonate de la Dispeceratul Central, aflat la sediul principal al companiei, din Ploieşti, şi de la dispecerate locale şi regionale.

În luna noiembrie a anului trecut, Fondul Proprietatea /FP/ a anunţat vânzarea la Bursa de Valori Bucureşti /BVB/, prin plasament privat, a 23,6% din compania de transport de produse petroliere Conpet Ploieşti, valoarea tranzacţiei depăşind 99,79 milioane lei. În urma tranzacţiei, Fondul mai deţine 524.366 acţiuni Conpet, participaţia sa diminuându-se de la 28,7% la 6,1%.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...