Veniturile Albalact în uşoară creştere în primele nouă luni, la 312,87 milioane lei

Grupul Albalact a înregistrat, dupa nouă luni în acest an, un venit net consolidat de 312,877 milioane lei, în ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului trecut, când venitul net consolidat al grupului a fost de 311.98 milioane lei, conform raportărilor financiare IFRS, anunţă compania.
Economica.net - J, 12 nov. 2015, 18:55
Veniturile Albalact în uşoară creştere în primele nouă luni, la 312,87 milioane lei

Profitul net obținut de grupul de companii Albalact în perioada ianuarie-septembrie 2015 se ridică la 9.980.991 lei, semnificativ mai mare decât profitul net înregistrat în perioada similară a anului trecut, se arată în aceleași raportari financiare IFRS consolidate.

Strategia companiei pentru anul acesta a fost orientată către o creștere profitabilă a afacerilor. Rezultatele ne arată că am mers pe direcția potrivită și putem confirma că la sfârșitul acestui an vom atinge creșterea bugetată. Optimizarea costurilor și o planificare bună au contribuit esențial la aceste rezultate. În același timp, însă, am continuat să investim în marketing și în produse noi. Am venit în această toamnă cu proiecte importante, iar unul din ele este relansarea brand-ului tradițional al companiei, brand-ul Albalact, și lărgirea portofoliului (…) Majoritatea proiectelor noi au fost lansate în a doua parte a anului, iar datele ne arată că vor avea un impact bun asupra rezultatelor financiare pentru acest an. Anul viitor vom continua această strategie, mai ales că ne așteptăm ca piața laptelui să se stabilizeze. Avem în vedere și alte inovații la nivel de produs, dar și de ambalaj. Vom continua, de asemenea, să optimizăm activitatea de distribuție”, declară Stephane Batoux, Director General Albalact.

Pentru exercițiul financiar 2015, grupul Albalact și-a bugetat o cifră de afaceri consolidată de 419.453.120 lei, așa cum a fost rectificată în octombrieconform standardelor internaționale de raportare financiară adoptate de Uniunea Europeană (IFRS). Aceasta înseamnă o creștere bugetată a veniturilor consolidate ale grupului cu aproape 3% la finalul acestui an.

Compania a precizat că situațiile financiare la 9 luni au fost întocmite conform standardelor internaționale de raportare financiară adoptate de Uniunea Europeană (IFRS). Situațiile financiare cuprind rezultatele Albalact SA, dar si rezultatele societăților Rarăul SA Câmpulung Moldovenesc și Albalact Logistic SRL, pe care Albalact SA le deține.

Albalact este lider cu brand-ul Zuzu în piața de lapte (lapte UHT și lapte pasteurizat) încă din anul 2008, potrivit datelor proprii. Albalact mai este lider de piață pe segmentul untului de masă și pe segmentul smântână, cu brand-ul omonim Albalact. Cu brand-ul Rarăul și gama de brânză proaspătă de vaci compania a urcat pe locul 2 în această categorie.

Grupul are un portofoliu de peste 150 de produse, comercializate sub cele cinci brand-uri ale sale: Zuzu, Fulga, Albalact, Rarăul și Poiana Florilor. Compania deține 99,01% din acțiunile societății Rarăul din Câmpulung Moldovenesc.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană: Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară au crescut cu 2% anul trecut
Comisia Europeană: Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară au crescut cu 2% anul trecut
Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară, transmise prin intermediul Sistemului de alertă rapidă pentru alimente şi furaje al Comisiei Europene, au crescut cu 2% anul trecut,......
Trump amenință UE cu tarife vamale de 100% dacă taxează serviciile digitale furnizate de companiile americane
Trump amenință UE cu tarife vamale de 100% dacă taxează serviciile digitale furnizate de companiile americane
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat vineri că le va impune statelor Uniunii Europene taxe vamale de 100% dacă ...
George Simion: AUR la guvernare! Dacă nu se conformează Nicușor Dan, el trebuie suspendat
George Simion: AUR la guvernare! Dacă nu se conformează Nicușor Dan, el trebuie suspendat
Preşedintele AUR, George Simion, solicită că Alianţa pentru Unirea Românilor să intre la guvernare, susţinând că ...
Nicușor Dan: Am revenit la blocajul politic pe care marţi îl credeam depăşit. De marţi până azi, PNL şi-a schimbat poziţia
Nicușor Dan: Am revenit la blocajul politic pe care marţi îl credeam depăşit. De marţi până azi, PNL şi-a schimbat ...
Preşedintele Nicuşor Dan transmite că partidele au revenit la "blocajul politic", după ce PNL se angajase marţi să ...