Preluarea Lotus de către Renault: discuţiile sunt aproape de final

Negocierile pentru preluarea echipei de Formula 1 Lotus de către grupul auto francez Renault SA, proprietarul Dacia, sunt practic încheiate, a declarat duminică actualul proprietar al Lotus, Gérard Lopez, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 23 nov. 2015, 07:00
Preluarea Lotus de către Renault: discuţiile sunt aproape de final

Discuţiile dintre Renault şi Lotus durează de mai multe luni iar un anunţ ar putea fi făcut cu ocazia Grand Prix-ului de la Abu Dhabi. Constructorul francez, care în prezent furnizează numai motoare pentru Formula 1, a semnat în septembrie o scrisoare de intenţie pentru preluarea unei participaţii majoritare la Lotus F1 Team, aflată în dificultăţi financiare.

‘Am înţeles că Renault mai are câteva lucruri de clarificat cu responsabilii din Formula 1 şi FOM (Formula One Management), însă în ceea ce ne priveşte suntem gata să semnăm un acord. Pentru mine acesta nu va fi sfârşitul pentru că m-au rugat să rămân şi deci, după ce vom încheia afacerea, voi continua’, a declarat Gérard Lopez, care va păstra o participaţie minoritară la Lotus F1 Team, pentru postul de televiziune Sky Sports.

Unul din punctele care mai rămân de rezolvat în discuţiile dintre Renault şi Formula One Management (FOM), care organizează competiţiile de F1, se referă la aşa-numitele ‘heritage payments’, o serie de plăţi speciale pe care Renault le pretinde înainte de a-şi confirma intrarea în calitate de echipă completă în cursele de F1. Echipele Ferrari, Mercedes, McLaren, Williams şi Red Bull primesc aceste prime drept recunoaştere pentru contribuţia lor din trecut la Formula 1, scrie Agerpres.

Renault a fost implicat în Formula 1 în ultimii 38 de ani însă după sezonul din 2008 a renunţat să deţină o echipă completă de F1 şi a fost doar un furnizor de motoare, ajutând echipa Red Bull să câştige patru campionate succesive.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Problema pe piaţa carburanţilor azi nu mai este doar cât costă combustibilul, ci dacă există suficient produs disponibil
Alexandru Nazare: Problema pe piaţa carburanţilor azi nu mai este doar cât costă combustibilul, ci dacă există suficient ...
Problema pe piaţa carburanţilor azi nu mai este doar cât costă combustibilul, ci dacă există suficient produs disponibil, consideră ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare,......
Prețul motorinei tocmai a sărit pragul de 10 lei pe litru, la unul dintre lanțurile mari din România
Prețul motorinei tocmai a sărit pragul de 10 lei pe litru, la unul dintre lanțurile mari din România
Lukoil România, unul dintre cei mai mari distribuitori de carburanți de pe piața locală, a crescut azi prețul motorinei ...
DEER extinde beneficiile acordate angajaților prin asigurări voluntare de sănătate
DEER extinde beneficiile acordate angajaților prin asigurări voluntare de sănătate
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) a încheiat un contract de asigurări de sănătate cu Allianz-Țiriac Asigurări, ...
Ian Wood, antreprenorul care a transformat Aberdeen într-un reper al industriei energetice mondiale
Ian Wood, antreprenorul care a transformat Aberdeen într-un reper al industriei energetice mondiale
Puține regiuni europene și-au schimbat atât de profund profilul economic într-un interval atât de scurt precum nord-estul ...