Ponderea firmelor cărora le-au fost rambursate fonduri europene a scăzut în perioada aprilie – septembrie 2015

Ponderea firmelor cărora le-au fost rambursate fonduri europene a scăzut în perioada aprilie - septembrie 2015, comparativ cu semestrul precedent, se arată în 'Sondajul privind accesul la finanţare al companiilor nefinanciare din România şi capacitatea acestora de a face faţă unor condiţii financiare nefavorabile' publicat, vineri, de Banca Naţională a României (BNR), potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 04 dec. 2015, 21:10
Ponderea firmelor cărora le-au fost rambursate fonduri europene a scăzut în perioada aprilie - septembrie 2015

Astfel, în perioada analizată circa 95% dintre IMM-uri au declarat că nu au avut experienţă cu accesarea fondurilor europene în dezvoltarea activităţii, în cazul corporaţiilor procentul fiind în jur de 85%.

‘Similar exerciţiilor precedente, companiile nu arată o apetenţă ridicată pentru a accesa fonduri europene nerambursabile. Mai mult, pentru perioada aprilie – septembrie 2015, se remarcă scăderea ponderii firmelor cărora le-au fost rambursate fonduri europene, comparativ cu semestrul precedent. În perioada aprilie – septembrie 2015, corporaţiile, firmele din agricultură, firmele exportatoare, companiile care au aplicat pentru finanţare de la bănci şi/sau IFN şi companiile care consideră accesul la finanţare o problemă presantă au fost mai active decât categoriile complementare în a accesa fonduri europene’, informează BNR.

Companiile continuă să se bazeze preponderent pe finanţarea internă, respectiv 44% dintre respondenţi au optat pentru reinvestirea profitului sau vânzarea de active ca sursă de finanţare.

Potrivit BNR, majoritatea companiilor nefinanciare (57 la sută dintre respondenţi) nu au apelat la surse de finanţare externe firmei în perioada aprilie – septembrie 2015, în timp ce 33% au folosit astfel de finanţări pentru constituirea unui capital de lucru sau plata furnizorilor (în creştere de la 26 la sută în semestrul anterior).

‘În structură, analizând după dimensiunea firmei, se observă o situaţie similară celei înregistrate în exerciţiul precedent. Astfel, o pondere mai ridicată a corporaţiilor, comparativ cu IMM, a canalizat finanţarea către constituirea unui capital de lucru sau plata furnizorilor şi către realizarea de investiţii pentru dezvoltare. Comparativ cu totalul companiilor, firmele din agricultură se meţin cele mai interesate în a orienta finanţările atrase către investiţii pentru dezvoltare (24% din firmele din agricultură)’, arată sondajul.

Sondajul este efectuat semestrial de BNR în lunile martie şi septembrie. Are la bază un chestionar care este transmis unui eşantion de aproximativ 10.500 de companii nefinanciare, dintre care circa 85% sunt IMM, corporaţiile fiind incluse exhaustiv.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...