Airbus a obţinut mai multe comenzi decât Boeing în perioada ianuarie – noiembrie 2015

Airbus a obţinut peste 100.000 de comenzi pentru aeronave în primele 11 luni din acest an, constructorul aeronautic european fiind în grafic pentru a câştiga întrecerea anuală împotriva rivalei Boeing din SUA, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 07 dec. 2015, 14:39
Airbus a obţinut mai multe comenzi decât Boeing în perioada ianuarie - noiembrie 2015

Luni, la Bursa de la Paris, acţiunile Airbus au urcat cu 3,8%.

În noiembrie, Airbus Group a vândut 169 de avioane, astfel încât numărul comenzilor brute în perioada ianuarie – noiembrie 2015 a ajuns la 1.079.

După ajustări, numărul comenzilor nete a ajuns la 1.007.

În perioada 1 ianuarie – 2 decembrie 2015, Boeing a înregistrat 655 comenzi brute. După ajustări, numărul comenzilor nete a ajuns la 568.

În primele 11 luni din acest an, Airbus a livrat 556 de aeronave, inclusiv 10 modele A350 şi 24 de modele A380, în timp ce Boeing, cu 709 livrări, îşi va păstra probabil titlul de cel mai mare producător de avioane în 2015.

Luna trecută, Airbus a obţinut aprobările necesare de la autorităţile de reglementare din Europa şi SUA pentru modelul A320neo, fiind în grafic pentru a efectua prima livrare a acestui avion performant, cu care speră să domine piaţa.

Noua aeronavă este certificată de Agenţia Europeană pentru Securitate Aeriană (EASA) şi Administraţia aviaţiei civile americane (FAA). A320neo este o versiune îmbunătăţită a popularului model A320, cu un consum mai scăzut de combustibil. Până acum Airbus are comenzi pentru 4.300 de aeronave A320neo.

Prima livrare va fi în decembrie, către operatorul Qatar Airways.

Airbus a anunţat în decembrie 2010 că va moderniza cel mai popular model al său, după apariţia unor modele performante realizate de compania canadiană Bombardier. Un an mai târziu şi compania americană Boeing şi-a exprimat intenţia de a moderniza popularul model 737.

Constructorul aeronautic european se aşteaptă anul acesta la ‘livrări în creştere’, în timp ce Boeing are ca obiectiv să furnizeze 750 – 755 de avioane comerciale în 2015.

Livrările totale ale celor două companii au urcat anul trecut cu 6%, la nivelul record de 1.352 aeronave, fapt care a reflectat creşterea rapidă a Asiei ca important centru global al aviaţiei. În acelaşi timp, unii analiştii avertizează că în acest an livrările nu vor mai atinge acest nivel din cauza încetinirii creşterii economiei mondiale.

Cele două companii se bazează pe noile modele – Boeing 787 Dreamliner şi Airbus A350 – pentru a-şi majora câştigurile şi pentru a face faţă cererii din partea operatorilor aerieni.

Airbus Helicopters, divizie a Airbus Group, a anunţat în 17 noiembrie că un nou tip de elicopter greu – H215 – va fi produs la Ghimbav (Braşov) începând din 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu a prezentat la Guvern situaţia financiară ‘extrem de gravă’ de la PMB: Vor urma reforme în Bucureşti
Ciucu a prezentat la Guvern situaţia financiară ‘extrem de gravă’ de la PMB: Vor urma reforme în Bucureşti
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că i-a informat duminică pe premierul Ilie Bolojan şi pe ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, cu privire la situaţia financiară......
Producţia de gaze a scăzut cu 1,2% în primele 10 luni din 2025; importurile s-au majorat cu 65,2% (INS)
Producţia de gaze a scăzut cu 1,2% în primele 10 luni din 2025; importurile s-au majorat cu 65,2% (INS)
Producţia de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele zece luni din 2025, de 6,21 milioane tone echivalent ...
Banii, bucuria, bunătatea și zăpada – ce le lipsește românilor de Crăciun. Și ce fac românii de Crăciun
Banii, bucuria, bunătatea și zăpada – ce le lipsește românilor de Crăciun. Și ce fac românii de Crăciun
79% dintre români își planifică din timp achiziția cadourilor de Crăciun. Doar 10% se declară a fi „Grinch”, cel ...
Cât costă cazarea și Revelionul la cel mai scump hotel din București
Cât costă cazarea și Revelionul la cel mai scump hotel din București
Pentru noaptea dintre ani, cazarea la cel mai scump hotel din România pornește de la 800 de euro în funcție de camera ...