Şeful CNADNR a fost demis

Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Neaga, a fost demis, au declarat marţi pentru Agerpres surse din domeniu.
Economica.net - mar, 08 dec. 2015, 11:02
Şeful CNADNR a fost demis

Şefia Companiei de Drumuri va fi preluată de Cătălin Homor, director interimar al Metrorex. Corpul de control al ministrului Transporturilor a identificat o serie de nereguli la CNADNR privind inclusiv proiectul autostrăzii Orăştie-Sibiu, unde o porţiune de 200 metri trebuie demolată şi reconstruită, şi a sesizat organele statului, suspectând fapte penale, scrie Mediafax.

Costescu a cerut extinderea controlului, iar rezultatele acestui raport suplimentar au fost finalizate şi vor fi anunţate public.

Informaţia a fost preluată prima dată de pe Capital.

Cine este şi ce avere are noul director al CNADNR

Noul director general al CNADNR, Cătălin Homor, care a asigurat interimar conducerea Metrorex, are trei maşini, conturi şi depozite de sub 20.000 de euro şi bijuterii de 9.000 de euro, fără a deţine însă, potrivit celei mai recente declaraţii de avere, din iunie, case, apartamente sau terenuri, scrie Mediafax. 

Două maşini, Opel şi Renault, au fost achiziţionate prin credit, în 2006-2007, iar a treia, Mazda, în 2013, în baza unui contract de vânzare-cumpărare.

Anul trecut, Homor – la acea dată director de investiţii la Metrorex – a încasat venituri nete de 88.800 lei, iar soţia sa, Claudia Homor, 52.500 lei (de la Sanador şi în baza unui contract de colaborare).

La capitolul bijuterii, Homor a trecut obiecte preţioase dobândite în perioada 2000-2015, în valoare de circa 9.000 de euro.

Homor are două conturi bancare şi un depozit, toate însumând peste 81.000 de lei.

În declaraţia de avere a noului director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) mai figurează două împrumuturi, totalizând aproape 9.000 de euro, către Adrian şi Marian Homor.

În 2013, Homor declara câştiguri salariale de 19.000 de lei de la Comnord SA

Te-ar mai putea interesa și
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, și snacks-uri, va intra pe piața din România în 2027, printr-un......
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Constructorul turc Ozaltin a început lucrările de asfaltare a celui mai lung viaduct de autostradă din România (2 kilometri), ...
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest ...