Spaţiile logistice şi industriale atrag noi investitori: belgienii de la Vabeld au cumpărat proprietăţi lângă Bucureşti

Un nou jucător şi-a făcut intrarea pe piaţa spaţiilor logistice şi industriale din România. Belgienii de a Vabeld au cumpărat terenuri şi depozite lângă Bucureşti de la investitori italieni. 
Andrada Ghira - mar, 08 dec. 2015, 22:01
Spaţiile logistice şi industriale atrag noi investitori: belgienii de la Vabeld au cumpărat proprietăţi lângă Bucureşti

Segmentul spaţiilor logistice şi industriale din România a cunoscut o activitate intensă anul acesta, cu cea mai mare tranzacţie, prin achiziţia Europolis de la CA Immo, dar şi cu tranzacţii bifate de cei de la CTP. În plus, Blackstone a revenit pe piaţa din România prin achiziţia portofoliului deţinut de Immofinanz. În acest context, un nou jucător a intrat în România prin achiziţia mai multor proprietăţi.

După ce a studiat piaţa imobiliară din România timp de doi ani, belgienii de a Vabeld şi-au făcut curaj şi au finalizat în vara acestui an prima achiziţie pe piaţa locală. Este vorba de 15 hectare de teren adiacent autostrăzii A1 şi crede în potenţialul logistic şi industrial atât în Bucureşti, cât şi în jurul oraşului, a anunţat compania. Pe acest teren se pot dezvolta spaţii logistice de 90.000 mp, iar AIC industrial & Logistic Development, noua divizie imobiliară a Cefin, a fost mandatată să se ocupe de dezvoltarea proiectului.

Compania a mai cumpărat recet şi două clădiri care au aparţinut italienilor de la Cefin, în zona unde este construită A1 Business Park, proprietate aflată în portofoliul Valad Europe.

Cea mai mare clădire este închiriată către Augsburg, distribuitor de componente auto până în 2024. Cea de-a doua clădire, cu o suprafaţă de circa 3.000 de mp este aproape finalizată şi urmează a fi închiriată în perioada următoare.

În plus, Vabeld a semnat un contract pentru achiziţia opţională a altor 5 hectare de teren, dar şi pentru achiziţia unei clădiri generatoare de venituri, cu o suprafaţă de 8.000 mp.

Terenul de15 hectare cumpărat de Vabeld este liber, cu excepţia a două clădiri nefinalizate cu o suprafaţă de 11.000 mp pe care Varoed, subsidiara din România a Vabeld le va finaliza anul acesta. Pe restul terenului, compania vrea să construiască spaţii logistice şi de depozitare pe sistemul buil-to-suit.

Vabeld îşi concentrează investiţiile în jurul Bucureştiului şi vrea să ajungă la un portofoliu de înaltă calitate. România este a cincea ţară unde are investiţii directe.

Varoed Imobiliare SRL a fost înfiinţată în 2014 şi are trei acţionari: Vabelda BVBA, Vabeldo BVBA şi Vabeldi BVBA, reprezentată de Didier Marcel Kerckhof, potrivit datelor disponibile pe Termene.ro.

Vabeld este un dezvoltator belgian, ce cuprinde mai multe companii de investiţii cu peste 30 de ani de experienţă în achiziţia, închirierea şi redezvoltarea proprietăţilor. Compania deţine parcuri de retail în Belgia, Marea Britanie, Franţa şi Brazilia.

CITEŞTE ŞI Topul celor mai mari proprietari de spaţii logistice şi industriale din România

 

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti în Marea Neagră şi apoi asupra unei a doua nave, venite să o remorcheze pe......
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la şase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune ...
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul ...