Volkswagen va investi încă 300 milioane de euro în fabrica sa din Slovacia

Grupul Volkswagen va investi 300 milioane de euro (330,27 milioane de dolari) pentru a-şi extinde fabrica din Bratislava, Slovacia, ca parte a unui masiv plan de investiţii în acest stat din Europa Centrală, transmit Xinhua şi Reuters.
Economica.net - mie, 16 dec. 2015, 13:13
Volkswagen va investi încă 300 milioane de euro în fabrica sa din Slovacia

La noua linie de asamblare, care va fi inaugurată în 2017, va fi produs modelul Porsche Cayenne.

Este a treia investiţie în Slovacia a VW din acest an şi face parte dintr-un plan mai amplu, de 1,5 miliarde de euro, anunţat anterior. În aprilie, grupul german şi-a majorat investiţiile în Slovacia cu 500 milioane de euro.

Aproape jumătate din producţia Volkswagen în Slovacia este trimisă la export.

‘Investiţia de 300 milioane de euro va impulsiona avansul economiei slovace. Construcţia noii linii de asamblare pentru SUV-uri nu este ultimul proiect al Volkswagen în Slovacia. Ne aşteptăm şi la extinderea reţelei de furnizori pentru industria auto’, a afirmat premierul slovac Robert Fico.

Acesta a adăugat că sectorul auto reprezintă aproximativ 45% din producţia industrială a Slovaciei.

‘Există 800.000 de persoane care lucrează direct în industria auto şi alţi 200.000 ale căror locuri de muncă au legătură cu sectorul auto. Am depăşit nivelul record de un milion de maşini pe an. Suntem pe primul loc în lume la producerea de maşini per capita’, a precizat oficialul slovac.

Volkswagen Slovakia, cu peste 9.900 de angajaţi, este unul dintre cei mai mari angajatori, exportatori şi investitori în acest stat. Fabrica din Bratislava a produs peste patru milioane de vehicule din 1991.

Şi producătorul britanic de automobile de lux Jaguar Land Rover (JLR) a anunţat săptămâna trecută că intenţionează să investească 1,5 miliarde de dolari (1,1 miliarde de lire sterline) în noua fabrică din Slovacia, extinzând capacitatea de producţie cu o treime pentru a-şi învinge rivalele BMW şi Mercedes-Benz.

Fabrica din oraşul Nitra (vestul Slovaciei) va avea iniţial o capacitate anuală de producţie de 150.000 de vehicule şi aproximativ 2.800 de angajaţi. Capacitatea de producţie va putea fi majorată până la 300.000 de vehicule pe an, iar numărul de angajaţi ar putea creşte la 4.000. Construcţia fabricii ar urma să înceapă în 2016, iar producţia va demara în 2018.

Industria auto este componenta principală a economiei Slovaciei, în condiţiile în care mai mulţi producători auto (Volkswagen, PSA Peugeot-Citroen şi Kia) au deja uzine de asamblare în această ţară membră a zonei euro. Şi furnizorii de componente auto, printre care Continental AG şi Johnson Controls Inc sunt prezenţi cu unităţi de producţie în Slovacia.

Te-ar mai putea interesa și
Washingtonul își dă acordul pentru vânzarea, în anumite condiții, de petrol către Cuba
Washingtonul își dă acordul pentru vânzarea, în anumite condiții, de petrol către Cuba
Guvernul american a subliniat miercuri că petrolul de origine venezueleană poate fi revândut şi achiziţionat de Cuba cu condiţia ca tranzacţiile să nu fie în profitul regimului de la Havana,......
Fostul comisar european Thierry Breton, sancționat de Washington, a cerut în plenul PE apărarea independenței Uniunii Europene și susținere în disputa pe care o are cu SUA
Fostul comisar european Thierry Breton, sancționat de Washington, a cerut în plenul PE apărarea independenței Uniunii ...
Fostul comisar european francez Thierry Breton, artizanul normelor digitale ale Uniunii Europene şi care este sancţionat ...
Canada oferă Cubei un ajutor umanitar de 5,85 de milioane de dolari pentru cumpărarea de alimente
Canada oferă Cubei un ajutor umanitar de 5,85 de milioane de dolari pentru cumpărarea de alimente
Canada a anunţat miercuri că va oferi Cubei "imediat" 8 milioane de dolari canadieni (5,85 de milioane de dolari americani) ...
Efectul McDonald’s în România în 2024. Ce taxe a plătit, ce contribuție la PIB a avut, câți salariați a avut
Efectul McDonald’s în România în 2024. Ce taxe a plătit, ce contribuție la PIB a avut, câți salariați a avut
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s pe piața locală, a publicat rezultatele ...