Cărţile de identitate ale autoturismelor vor fi schimbate

Registrul Auto Român va emite, începând cu 1 iulie, noi cărţi de identitate ale autovehiculelor. Noile documente vor conţine mai mult date despre autovehicul.
Economica.net - vin, 08 ian. 2016, 08:05
Cărţile de identitate ale autoturismelor vor fi schimbate

Noul model de carte de identitate apare într-un ordin comun al miniştrilor Transporturilor, Internelor şi Finanţelor, aflat încă în stadiul de proiect.

“Proiectul de ordin de ministru al transporturilor, al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice stabileşte un nou format de carte de identitate a vehiculului care conţine o serie de rubrici noi a căror introducere a fost impusă de necesitatea furnizării unor informaţii pentru unele autorităţi ale statului. De asemenea, pentru facilitarea preluării informaţiilor de către autorităţile de înmatriculare din cartea de identitate a vehiculului, numerotarea şi denumirea unor rubrici din aceasta a fost armonizată cu cele prevăzute în certificatul de înmatriculare”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Eliberarea cărţilor de identitate a vehiculului conforme cu modelul stabilit prin noul ordin se va face după epuizarea cărţilor de identitate care se află în stoc. Cărţile de identitate a vehiculului eliberate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, precum şi cele eliberate până la epuizarea stocului existent rămân valabile. Ordinul va intra în vigoare la 1 iulie 2016.

Cum va arăta noua carte de identitate

1. Dimensiunile cărţii de identitate a vehiculului (CIV) sunt:

– neîmpăturită: A4 (297 x 210 mm);

– împăturită: A5 (210 x 148 mm).

În forma împăturită CIV conţine 4 pagini.

2. Suportul CIV este din hârtie protejată împotriva falsificării.

3. CIV este dotată cu elemente de securitate suplimentare.

4. Pe CIV este menţionată seria acesteia.

5. Prima pagină a CIV conţine înscrisul „Registrul Auto Român” precum şi elementul grafic sigla Registrului Auto Român.

Titlul primei pagini a CIV este „Carte de identitate a vehiculului” urmat de traducerea acestuia în limba engleză, „Vehicle Identity Card”.

Prima pagină a CIVincludepatru părţi numerotate 14 care conţin fiecare următoarele înscrisuri:

– A. Număr de înmatriculare;

– C.2. Proprietar;

– Data naşterii (Nr. de înm. la Reg. Com.);

– Adresă;

– 1. Autoritate de înmatriculare;

– I. Data înmatriculării;

Semnătură şi ştampilă.

6. A doua pagină a CIV conţine următoarele rubrici:

– Date identificare vehicul:

– D.1. Marcă;

– D.2. Tip;

– Variantă;

– Versiune;

– D.3. Denumire comercială;

– E. Număr de identificare;

– 2. An fabricaţie;

– J. Categorie;

– 3. Categorie de folosinţă;

– 4. Clasă (numai pentru M2, M3);

– 5. Caroserie;

– K. Număr omologare de tip;

– 6. Număr naţional de registru;

– Date constructive vehicul:

            – L. Număr axe;

            – F.1. Masă maximă tehnic admisibilă, cu excepţia motocicletelor (kg);

            – 7. Masă maximă tehnic admisibilă a ansamblului de vehicule (kg);

            – N.1. Masă maximă tehnic admisibilă a axei 1 (kg);

– N.2. Masă maximă tehnic admisibilă a axei 2 (kg);

– N.3. Masă maximă tehnic admisibilă a axei 3 (kg);

– N.4. Masă maximă tehnic admisibilă a axei 4 (kg);

– N.5. Masă maximă tehnic admisibilă a axei 5 (kg);

– G. Masă în ordine de mers (kg);

– 8. Masă reală (kg);

– O.1. Masă maximă remorcabilă cu dispozitiv de frânare (kg);

– O.2. Masă maximă remorcabilă fără dispozitiv de frânare (kg);

– 9. Masă maximă tehnic admisibilă în punctul de cuplare (kg);

– 10. Lungime (mm);

– 11. Lăţime (mm);

– 12. Înălţime (mm);

– 13. Distanţă între axe (mm);

7. A treia pagină a CIV conţine următoarele rubrici:

– 14. Cod motor;

– P.1. Capacitate cilindrică (cm3);

– P.2. Putere (kW);

– P.3. Tip combustibil sau sursă de energie;

– P.4. Turaţie nominală (min-1);

– P.5. Serie motor;

– 15. Sistem de propulsie;

– 16. Putere motor electric (kW);

– V.9. Normă de poluare CE;

– 17. Cod naţional de emisii;

– R. Culoare;

– S.1. Număr locuri, inclusiv locul conducătorului auto;

– S.2. Număr locuri în picioare;

– T. Viteză maximă (km/h);

– U.1. Nivel sonor în staţionare (dB(A));

– U.2. Turaţie motor (min-1);

– U.3 Nivel sonor în mers (dB(A));

– Q. Raport putere/masă (kW/kg)  (numai pentru motociclete);

– V.7. CO2;

– 18.  Tracţiune;

– 19.1. Anvelope/jante axe faţă;

– 19.2. Anvelope/jante axe spate;

– 20.1. Suspensie axe faţă;

– 20.2.  Suspensie axe spate;

– W.  Capacitate rezervor (l);

21. Reprezentanţă RAR;

– Data eliberării.

8. A patra pagină a CIV conţine rubrica „Menţiuni” precum şi, în partea de jos, un text pretipărit cu traducerea în limba engleză a rubricilor din paginile a doua şi a treia.

Te-ar mai putea interesa și
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România a confirmat astăzi că, în urma incidentului grav din Galați petrecut în noaptea dintre 29 și 30 mai 2025, a început procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav......
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, ...
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland ...
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul şi ministerul de resort să înţeleagă ...