Cristian Buşu este noul preşedinte al Electrica. Ce CV are el

Cristian Buşu, simplu membru în CA Electrica, a fost ales noul preşedinte al companiei, înlocuindu-l pe Victor Cionga.
Economica.net - mie, 13 ian. 2016, 13:43
Cristian Buşu este noul preşedinte al Electrica. Ce CV are el

Cristian Bușu este noul preşedinte al CA Electrica, singurul furnizor şi distribuitor de energie la care statul încă mai are controlul. El îl încluieşte pe Victor Cionga. Membru în Consiliul de Administrație al Electrica SA din anul 2014,  Bușu a fost ales în aceasta funcție în cadrul ședinței Consiliului din data de 13 ianuarie 2016, urmând să aibă un mandat pe un an.

Electrica SA este administrată de un Consiliu de Administraţie compus din şapte membri: Arielle Malard de Rothschild, Cristian Bușu, Ioana Alina Drăgan,  Corina Georgeta Popescu, Bogdan George Iliescu, Michael Adriaan Maria Boersma și Pedro Mielgo Alvarez.

Şedinţele Consiliului se țin în mod valabil în prezenţa a cel puţin cinci membri, dintre care doi membri trebuie sa fie obligatoriu independenţi.

Cristian Bușu este, începând cu anul 2011, lector universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, unde desfășoară numeroase activităţi didactice. În prezent, Cristian Bușu este Secretar de Stat în Ministerul Energiei și membru în Consiliul de Administrație al SIF Oltenia. Până de curând, a ocupat funcţia de director la sucursala centrală Marfin Bank Bucureşti.

În perioada 2009-2013, Cristian Bușu a fost director economic în cadrul Fondului Proprietatea şi membru în Comitetul Reprezentanţilor. Anterior a ocupat, timp de patru ani, funcția de consilier economic în cadrul Departamentului Economic al Guvernului României. Între anii 2000-2005, a lucrat pentru Prudential Financial, New York, ca planificator financiar/broker. Din septembrie 2014, Cristian Bușu este membru al Consiliului de Administrație al Electrica SA.

În cadrul primei ședinte a Consiliului de Administrație a fost aprobată constituirea a trei comitete consultative, după cum urmează:

1. Comitetul de nominalizare și remunerare

Bogdan Iliescu – președintele comitetului
Arielle Malard de Rothschild
Corina Georgeta Popescu

2. Comitetul de audit

Pedro Mielgo Alvarez – președintele comitetului
Arielle Malard de Rothschild
Bogdan Iliescu

3. Comitetul de strategie, restructurare și guvernanță corporativă

Michael Adriaan Maria Boersma – președintele comitetului
Cristian Bușu
Ioana Alina Drăgan

Electrica se ocupă cu distribuţia şi furnizarea energiei electrice în Transilvania şi nordul Munteniei. Compania are circa 3,5 milioane de clienţi.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...