Bucureştiul sub nămeţi: Firmele de deszăpezire din sectoarele 2, 4 şi 6, sancţionate cu amenda maximă

Operatorii de deszăpezire din sectoarele 2, 4 şi 6 au fost sancţionaţi cu câte 5.000 de lei, a anunţat luni primarul general al Capitalei, Răzvan Sava, anunţă Agerpres.
Economica.net - lun, 18 ian. 2016, 16:11
Bucureştiul sub nămeţi: Firmele de deszăpezire din sectoarele 2, 4 şi 6, sancţionate cu amenda maximă

‘Operatorii de deszăpezire din sectoarele 2, 4 şi 6 au fost sancţionaţi cu câte 5.000 de lei. Aceasta este amenda maximă. Administraţia Străzilor a fost sancţionată cu 2.000 de lei pentru nedeszăpezirea unor parcări aflate în administrare’, a spus Sava, la Comandamentul de iarnă.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Bucureşti, Alexandru Ichim, a precizat că au fost cazuri în care operatorii au intervenit precar pentru deszăpezire.

‘Există şi au existat situaţii punctuale în care operatorii de salubritate fie nu au intervenit, fie au intervenit precar pe anumite artere secundare. Acesta este şi motivul pentru care Direcţia de Control a PMB a aplicat sancţiuni operatorilor din sectoarele 2, 4 şi 6. De asemenea, în cursul nopţii de duminică spre luni, majoritatea operatorilor nu au reuşit să cureţe trecerile de pietoni şi staţiile RATB de zăpadă, această operaţiune s-a reluat în cursul zilei de luni. Situaţia stă ceva mai bine, nu satisfăcător, la nivelul întregului Bucureşti’, a subliniat Ichim.

În altă ordine de idei, edilul Capitalei a cerut să se acorde prioritate deszăpezirii trotuarelor din jurul şcolilor.

‘Insist să intraţi pe arterele secundare, să deszăpeziţi tot, trotuare, să luaţi în calcul trecerile de pietoni, să începeţi să căraţi zăpada. Întrucât mâine (marţi – n.r.) vor reîncepe şcolile, vreau să acordaţi prioritate deszăpezirii trotuarelor din jurul şcolilor şi căilor de acces către şcoli, la fel spitale şi Ambulanţă’, a avertizat Răzvan Sava.

Conform lui Alexandru Ichim, s-a intervenit până în prezent la aproximativ 60% dintre străzile secundare.

Potrivit Municipalităţii, inspectorii Direcţiei de Control din cadrul Primăriei Capitalei au avertizat luni 362 de persoane juridice, dintre care 168 de asociaţii de proprietari, pentru că nu au curăţat de zăpada şi gheaţa de pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau îşi desfăşoară activitatea. Controalele inspectorilor vor continua.

Operatorii de deszăpezire din toate sectoarele au declarat că au stocuri suficiente de materiale antiderapante şi că, odată cu scăderea temperaturilor, vor aplica tratamente anti-polei, în special în zona rampelor, pantelor şi podurilor.

În paralel, se vor desfăşura şi operaţiunile de degajare a zăpezii de pe arterele principale.

Reprezentanţii ApaNova au precizat că s-a intervenit în 50 de zone cu acumulări de apă, a fost degajată zăpada din dreptul gurilor de scurgere, iar echipele de intervenţie sunt în continuare în teren.

În ceea ce priveşte Adminstraţia Străzilor, echipele de intervenţie au remediat o mare parte dintre semafoarele defecte.

Te-ar mai putea interesa și
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ASF
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ...
Listarea companiei Electrica rămâne un exemplu despre ce poate însemna o piaţă de capital funcţională pentru economia reală şi când statul, piaţa şi reglementatorii lucrează în aceeaşi......
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Apărarea antiaeriană rusească a doborât 519 drone ucrainene în noaptea de duminică spre luni deasupra a aproximativ ...
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2025 (ANAT/BIBI Touroperator)
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă ...
Decontările voucherelor de vacanţă au scăzut cu 61,5% în primele cinci luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă ...
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4%, până la 37,2 milioane de tone, în anul agricol iulie 2025/ iunie ...