Spaniolii de la Gran Via finalizează primele blocuri pe terenul fostei fabrici Electrotehnica. Care sunt preţurile

Spaniolii de la Gran Via, care înainte de criză au investit 120 de milioane de euro în mai multe terenuri în Bucureşti şi Constanţa, vor finaliza anul acesta primele apartamente din cel de-al doilea proiect rezidenţial dezvoltat pe piaţa românească. 
Andrada Ghira - mar, 19 ian. 2016, 10:16
Spaniolii de la Gran Via finalizează primele blocuri pe terenul fostei fabrici Electrotehnica. Care sunt preţurile

Lucrările la proiectul Gran Via Park de pe terenul fostei fabrici Electrotehnica din Bucureşti, aflat la intersecţia bulevardelor Timişoara şi Lujerului, chiar peste drum de mallul Plaza România, au început anul trecut. Recent, dezvoltatorul a anunţat pe site-ul propriu când vor fi finalizate primele două blocuri şi care sunt preţurile. 

Gran Via are în construcţie pe acest teren, din care o parte a fost vândută în trecut către Lidl, care a şi ridicat aici un magazin, două blocuri dintr-un total de nouă clădiri. 

Primele 288 de apartamente din totalul de peste 1.100 vor fi finalizate peste opt luni. 

Cel mai mic preţ pentru o garsonieră este de 40.500 de euro, la care se adaugă TVA de 5%. Tot cu TVA de 5% se vând şi apartamentele cu două camere, ale căror preţuri variază între 60.000 de euro şi 78.000 de euro. Apartamentele cu trei camere au preţuri ce ajung la 104.000 euro, iar cele cu patru camere costă 115.00 euro, la care sa adaugă TVA. 

Gran Via a mai construit proiectul de locuinţe Timişoara 58, tot din Bucureşti, pe terenul fostei fabrici Frigocom. Acolo, compania a ridicat trei blocuri cu 243 de apartamente. 

Gran Via mai deţine în Bucureşti jumătate din platforma Tricodava şi un teren de şase hectare la Constanţa. 

Te-ar mai putea interesa și
Criză mondială – Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare gravă. Alertă pentru aprovizionarea cu alimente şi biodiverstitate (FAO)
Criză mondială – Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare gravă. Alertă pentru aprovizionarea ...
Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare precară, ceea ce ameninţă aprovizionarea mondială cu alimente şi biodiversitatea, în timp ce soluţiile dovedite pentru a......
World Cup 2026 SUA – Cupa Mondială a generat un impact de 3,5 miliarde de dolari în New York şi New Jersey
World Cup 2026 SUA – Cupa Mondială a generat un impact de 3,5 miliarde de dolari în New York şi New Jersey
Cupa Mondială de fotbal 2026 a generat un impact economic de 3,5 miliarde de dolari în regiunea New York şi New Jersey, ...
dvloper.io lansează AI Factory, un framework pentru integrarea inteligenței artificiale în procese reale de business și mizează pe venituri de 1,7 milioane de euro din proiectele AI
dvloper.io lansează AI Factory, un framework pentru integrarea inteligenței artificiale în procese reale de business și ...
dvloper.io, companie cu expertiză în infrastructură, dezvoltare software, date, securitate și automatizare, a investit ...
Interpretările fiscale ale chatbot-urilor îți pot pune ANAF pe cap – consultant fiscal. Ce-au pățit doi români
Interpretările fiscale ale chatbot-urilor îți pot pune ANAF pe cap – consultant fiscal. Ce-au pățit doi români
Tot mai mulți români apelează la chatbot-uri pentru întrebări fiscale. Răspunsurile AI, deși sună bine, chiar profesionist, ...