Renault va moderniza softul unor modelele diesel de ultimă generaţie

Producătorul auto francez Renault va prezenta în martie măsuri de reducere a emisiilor poluante de oxid de azot în condiţii reale de la modelele diesel de ultimă generaţie, a anunţat marţi Thierry Bollore, directorul Renault responsabil pentru competitivitate, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 19 ian. 2016, 12:03
Renault va moderniza softul unor modelele diesel de ultimă generaţie

Ajustările care vor fi efectuate la motoare, livrate sub forma unei modernizări a softului, vor fi disponibile pentru vehiculele echipate cu motoare diesel Euro 6, le-a declarat jurnaliştilor Bollore la sediul companiei din Paris.

Începând din iulie, proprietarii a aproximativ 700.000 de vehicule vor beneficia de verificări gratuite şi, posibil, de modernizarea softului, a anunţat Renault.

Rezultatele preliminare ale testelor au arătat că emisiile vehiculelor produse de Renault şi alţi producători auto străini depăşesc limitele, a anunţat joi ministrul francez al Ecologiei şi Transporturilor, Segolene Royal.

Guvernul francez a înfiinţat o comisie guvernamentală pentru a testa emisiile poluante a 100 de automobile, după ce grupul german Volkswagen a recunoscut că a echipat 11 milioane de motoare diesel cu un software care falsifică emisiile poluante.

Săptămâna trecută, Guvernul francez a anunţat că 11 vehicule, provenite atât de la producători francezi cât şi internaţionali, au fost testate iar rezultatele au arătat că niciun alt producător, în afară de Volkswagen, nu a utilizat un software care să falsifice rezultatele testelor de poluare. Însă rezultatele au arătat că emisiile unor automobile Renault, alături de alte automobile produse de companii auto străine, depăşesc limitele privind emisiile de dioxid de carbon şi oxid de azot.

În cadrul investigaţiilor, ofiţerii antifraudă au efectuat săptămâna trecută o serie de percheziţii la birourile Renault, iar dezvăluirea acestor percheziţii a dus joi la căderea cu până la 22% a cotaţiei acţiunilor Renault.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...