OMV se îndreaptă spre ţările unde este mai ieftin să produci ţiţei, cum ar fi Rusia

Scăderea preţului barilului de petrol Brent, care a ajuns aproape de cel mai redus nivel din ultimii 12 ani, a împins OMV AG spre o cooperare mai strânsă cu Rusia, în încercarea de a reduce costurile şi a înlocui rezervele, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 29 ian. 2016, 10:19
OMV se îndreaptă spre ţările unde este mai ieftin să produci ţiţei, cum ar fi Rusia

OMV, care intenţionează să-şi reducă cheltuielile cu 15% anul viitor, trebuie să analizeze posibilitatea reducerilor de personal şi a vânzărilor de active şi să se îndrepte spre ţările unde este mai ieftin să produci ţiţei, a afirmat miercuri, într-un interviu, directorul general Rainer Seele.

Grupul austriac trebuie să se pregătească pentru o perioadă de preţuri scăzute ale ţiţeiului, care ar putea dura cel puţin până în 2019, a explicat Seele. Acesta a venit în iulie 2015 la conducerea celei mai mari companii energetice din Europa Centrală şi de atunci cotaţia ţiţeiului Brent a scăzut cu 50%. Din 2009 Rainer Seele a fost şeful companiei Wintershall, parte a grupului german BASF, lider mondial în domeniul chimic.

”În general, poziţia mea faţă de costuri este peste media din industria noastră. Trebuie să analizăm toate aspectele legate de costuri pentru a îndeplini cel puţin standardele industriei”, a afirmat directorul general al OMV.

Seele, în vârstă de 55 de ani, a fost angajat pentru a revigora o companie ale cărei rate de înlocuire a rezervelor au stagnat, chiar dacă au crescut costurile de explorare şi producţie. Pentru a face asta, el a explorat conexiunile OMV cu petrolul şi gazul rusesc, care datează din 1968, când Austria a fost primul stat din Europa Occidentală care a cumpărat gaze naturale din Uniunea Sovietică.

În septembrie, OMV a acceptat să preia o participaţie de 24,98% în uriaşul zăcământ Achimov deţinut de Gazprom în Siberia, unde gazul este pompat la suprafaţă de la o adâncime de patru kilometri. Încheierea acordului depinde de o decizie în urma căreia Gazprom va primi la schimb active OMV.

De asemenea, grupul austriac a semnat un acord pentru o participaţie de 10% în gazoductul Nord Stream 2, care face legătura între Rusia şi Germania via Marea Baltică. Sunt planificate noi discuţii privind schimbul de active şi Seele se aşteaptă ca negocierile să dureze până în a doua jumătate a anului.

”Rusia deschide oportunităţi foarte atractive pentru ca OMV să se adapteze la viitor”, a explicat Seele, care nu se aşteaptă ca termenii contractului privind schimbul de active să fie stabiliţi înainte de trimestrul doi. ”Suntem foarte deschişi la extinderea cooperării noastre cu Gazprom”, a declarat şeful OMV.

Costurile de producţie în Rusia sunt aproximativ la o cincime din costurile înregistrate de OMV în Marea Nordului, susţine Seele, care este şi preşedintele Camerei de comerţ germano-ruse. În perioada în care a lucrat la BASF, Seele a schimbat, de asemenea, active pentru o participaţie de 25% în zăcământul Achimov deţinut de Gazprom.

Explorarea unor depozite cum este Achimov este esenţială pentru OMV, care în prezent se bazează pe zăcămintele mature din România pentru majoritatea producţiei sale. Hidrocarburile din zăcământul Achimov ar da OMV rezerve echivalente cu producţia pe cinci ani, a afirmat şeful grupului austriac.

”Asta îmi spune mie că mă aşteaptă o vacă de muls. Arată deosebit de atractiv pentru noi dacă le putem băga în portofoliu”, a precizat Seele.

În mod similar, OMV vede gazoductul Nord Stream 2 ca o componentă cheie a strategiei companiei în sud-estul Europei. ”Avem într-adevăr această poziţie centrală – de a fi un hub comercial către statele din sud-estul Europei. Sunt convins că piaţa va cere gaz suplimentar din Rusia”, a declarat şeful OMV.

Într-un efort de a-şi reduce datoria şi de a elibera numerar pentru noi tranzacţii, OMV a angajat Citigroup să găsească cumpărători pentru participaţia de 49% în subsidiara sa Gas Connect Austria, o tranzacţie evaluată la 500 milioane de euro. ”În această perioadă iubesc banii, de asta avem nevoie”, a concluzionat Rainer Seele.

Te-ar mai putea interesa și
La ce preţ al petrolului intervine un risc critic pentru România – Efecte secundare deosebit de puternice ameninţă economia ţării noastre (analiză XTB)
La ce preţ al petrolului intervine un risc critic pentru România – Efecte secundare deosebit de puternice ameninţă ...
Un nou val de scumpiri ale petrolului poate afecta preţurile şi ritmul economiei româneşti, în condiţiile în care sensibilitatea indicelui preţurilor de consum (IPC) din România la pieţele......
Un petrolier a ocolit Strâmtoarea Ormuz, trecând prin Marea Roşie ca rută alternativă
Un petrolier a ocolit Strâmtoarea Ormuz, trecând prin Marea Roşie ca rută alternativă
Un petrolier sud-coreean a trecut prin Marea Roşie, o premieră după ce Strâmtoarea Ormuz a fost blocată în contextul ...
Lufthansa taie zborurile spre România. Explozia prețului la kerosen lovește cel mai mare grup aviatic din Europa
Lufthansa taie zborurile spre România. Explozia prețului la kerosen lovește cel mai mare grup aviatic din Europa
Grupul Luhthansa, cel mai mare din Europa, a anunțat măsuri drastice de a reduce costurile în creștere ale kerosenului. ...
Dobânda la titlurile de stat pe 10 ani ale României a ajuns la 7,10% și tinde să crească. Piața reacționează la incertitudinea politică
Dobânda la titlurile de stat pe 10 ani ale României a ajuns la 7,10% și tinde să crească. Piața reacționează la incertitudinea ...
Dobânda la titlurile de stat ale României a ajuns pe 17 aprilie 2026 la 7,10%, iar șansele ca aceasta să crească pe ...