Pierderile Complexului Energetic Oltenia vor creşte în perioada următoare

Pierderea financiară înregistrată pe parcursul anului 2015 la Complexul Energetic Oltenia (CEO), în sumă de 895 milioane, va creşte în perioada următoare, dată fiind situaţia celor două societăţi restante, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), intrată in insolvenţă, şi SC Termo Craiova SRL, se arată într-un comunicat postat pe site-ul companiei.
Economica.net - vin, 29 ian. 2016, 11:12
Pierderile Complexului Energetic Oltenia vor creşte în perioada următoare

Potrivit sursei citate, RAAN, aflată în insolvenţă din septembrie 2013, a intrat joi în faliment, conform deciziei tribunalului Mehedinţi, iar în 17 februarie 2016, Curtea de Apel Craiova ar putea să declare faliment şi pentru SC Termo Craiova SRL.

‘Având în vedere că aceste societăţi erau în procedura de insolvenţă, CE Oltenia a constituit provizioane pentru risc de încasare, respectiv: pentru creanţa RAAN în valoare totală de 383 milioane lei, provizionul de risc constituit a fost de 345 milioane lei, iar pentru creanţa Termo Craiova, în valoare totală de 299 milioane lei, provizionul de risc constituit a fost de 269 milioane lei. Prin intrarea în faliment a celor două societăţi, şansele CE Oltenia de a recupera aceste sume devin zero, fapt ce va influenţa în mod negativ rezultatul estimat al anului 2015, astfel încât pierderea calculată va creşte cu încă 68 milioane lei (diferenţa de 38 milioane lei aferentă creanţei RAAN şi diferenţa de 30 milioane lei aferentă creanţei Termo Craiova)’, se menţionează în comunicatul de presă.

Directorul interimar al Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurenţiu Ciobotărică, a declarat, în urmă cu aproximativ două săptămâni, că unitatea a înregistrat pe parcursul anului trecut pierderi în valoare de 895 milioane lei, cei mai mulţi bani provenind din activitatea de exploatare, în timp ce veniturile totale ale companiei sunt în sumă de 4,45 miliarde lei. Cele mai mari venituri pe anul trecut s-au înregistrat din activitatea de exploatare, respectiv 4,38 miliarde lei, iar cele mai mari cheltuieli au fost estimate tot la activitatea de exploatare, respectiv 5,1 miliarde lei.

Laurenţiu Ciobotărică a afirmat că pierderile înregistrate de companie reprezintă sume de bani pe care CEO le avea sau le are de recuperat din vânzări de energie termică şi de cărbune către diferite CET-uri din ţară, totalul fiind de aproximativ 419 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...