14 români au murit într-un accident în Ungaria VIDEO

14 români şi-au pierdut viaţa într-un grav accident produs în Ungaria. Un microbuz care venea din Spania s-a ciocnit cu un tir care plecase din Arad. Printre victime se numără şi trei copii, cu vârste între 7 şi 14 ani. Presa maghiară a prezentat imagini de la accident: şoferul tirului a adormit la volan, a intrat pe contrasens şi a lovit microbuzul. Alte două persoane au fost grav rănite, fiind spitalizate la Szeged.
Economica.net - lun, 31 oct. 2011, 06:10

Accidentul s-a produs pe autostradă, în jurul orei 1 la jumătatea distanţei dintre localităţile Mako şi Szeged. Un tir cu numere româneşti a rupt barajul prortector dintre sensuri, a intrat pe contrasens şi s-a lovit frontal cu un microbuz. În urma impactului au rezultat 14 morţi.

Un al 15-lea pasager al microbuzului se află în stare foarte gravă internat la Spitalul Universitar din Szeged, însă medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor lui de supravieţuire, potrivit Agerpres.

„Din datele preliminare consemnate de poliţiştii maghiari, rezultă că şoferul TIR-ului românesc a adormit la volan, a rupt parapeţii despărţitori ai sensurilor şi a lovit în plin microbuzul care se deplasa regulamentar„, a declarat pentru Agerpres Răzvan Ciolca, consul la Consulatul General al României de la Szeged..

Şoferul TIR-ului a fost stabilizat de medici la spitalul menţionat, iar soţia lui se află cu el şi luni dimineaţă urmează să dea declaraţie poliţiştilor. Totodată, va da declaraţii şi şoferul unui al doilea TIR românesc, de la aceeaşi companie de transport, care circula în spatele colegului său.

TIR-ul implicat în accidentul din Ungaria îi aparţine unui poliţist condamnat pentru omor din culpă

„Microbuzul se afla într-o stare jalnică, eu nu am putut verifica nici măcar numerele de înmatriculare, însă pompierii maghiari au spus că avea număr de Spania, iar biletele pasagerilor erau de Spania-România”, a spus consulul Răzvan Ciolca, arătând că s-a deplasat la faţa locului la circa o jumătate de oră după producerea accidentului, când victimele încă nu fuseseră descarcerate.

„Am preluat datele din actele de identitate şi am anunţat responsabilii Ministerului de Interne de la Bucureşti, care urmează să anunţe familiile. Suntem în contact cu Clinica Spitalului Universitar în legătură cu starea pasagerului aflat internat”, a mai spus consulul.

Totodată, potrivit purtătorului de cuvânt al MAE, Doris Mircea, autotrenul românesc implicat în accident plecase din Arad şi avea ca destinaţie Budapesta. Purtătorul de cuvânt al MAE a precizat că nu poate comunica numele companiei căreia îi aparţine autotrenul respectiv.

Te-ar mai putea interesa și
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații petroliere
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații ...
Compania petrolieră naţională din Kuweit a anunţat sâmbătă răniţi şi pagube materiale după un atac iranian asupra unei instalaţii petroliere, potrivit agenţiei oficiale de presă KUNA,......
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Aprovizionarea cu apă potabilă pentru cel puţin 10.000 de persoane de pe coasta iraniană a fost tăiată după atacurile ...
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanţul seismelor din Venezuela a depăşit vineri 5.000 de morţi, la trei săptămâni de la catastrofa care a lăsat ...
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului ...