Surse palestiniene: Thailanda recunoaşte statul Palestina

Ministerul de Externe palestinian a anunţat joi că Thailanda a recunoscut statul Palestina. Surse din cadrul ministerului au indicat că autorităţile palestiniene au primit miercuri o scrisoare oficială prin care Thailanda recunoaşte statul Palestina, în interiorul frontierelor existente înaintea "războiului de şase zile" din 1967.
Economica.net - J, 19 ian. 2012, 18:39

În consecinţă, a fost angajată „o procedură oficială în vederea stabilirii de relaţii diplomatice” bilaterale, menţionează un comunicat oficial dat joi publicităţii, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului de externe palestinian Riad al-Malki, acest anunţ ridică la 131 numărul ţărilor care au recunoscut deja statul Palestina, în interiorul graniţelor din 1967.

Palestinienii continuă la ONU eforturile pentru recunoaşterea statului Palestina ca membru cu drepturi depline al organizaţiei internaţionale.

La 31 octombrie 2011, palestinienii au primit statutul de membru cu drepturi depline al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), una din principalele agenţii ale ONU.

Atitudinea UNESCO a provocat indignare în Israel şi la Washington, care susţin că înfiinţarea unui stat palestinian poate fi doar o consecinţă a semnării unui acord de pace israeliano-palestinian. Drept urmare, SUA au suspendat finanţarea UNESCO, potrivit unei legi interne care interzice subvenţionarea unei agenţii ONU care recunoaşte statul Palestina.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor a împrumutat, joi, 290 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor a împrumutat, joi, 290 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 290 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni benchmark cu maturitatea reziduală la 103 de luni şi un randament mediu de 7,42%,......
Peste 11 milioane de euro, bani europeni, pentru crescătorii de porci. Se pot lua până la 50.000 de euro per companie
Peste 11 milioane de euro, bani europeni, pentru crescătorii de porci. Se pot lua până la 50.000 de euro per companie
Crescătorii de porci vor primi 11,9 euro pentru fiecare loc de cazare destinat porcilor la îngrășat și de 13,7 euro ...
Pesta porcină revine. A fost confirmat un focar în județul Buzău
Pesta porcină revine. A fost confirmat un focar în județul Buzău
Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat într-o exploataţie comercială cu 5.720 de porci din Stâlpu, judeţul ...
Plan de intervenţie pentru România – Zece decizii prioritare pentru energie, până în 2030 (AEI)
Plan de intervenţie pentru România – Zece decizii prioritare pentru energie, până în 2030 (AEI)
Asociaţia Energia Inteligentă (AEI) propune un plan de intervenţie, care cuprinde zece decizii prioritare, pentru transformarea ...