Firmele cu sediul în Bucureşti au exportat produse de peste 7,13 miliarde euro, în primele 9 luni din 2015

Firmele cu sediul social în Bucureşti au exportat produse de peste 7,13 miliarde euro şi au importat de circa 13,8 miliarde euro, în primele nouă luni ale anului trecut, rezultând un deficit comercial de 6,6 miliarde euro, potrivit datelor Ministerului Economiei.
Economica.net - mar, 23 feb. 2016, 11:06
Firmele cu sediul în Bucureşti au exportat produse de peste 7,13 miliarde euro, în primele 9 luni din 2015

Cea mai mare parte a exporturilor a constat în maşini şi aparate, echipamente electrice şi părţi ale acestora, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul, aparate de înregistrat sau de reprodus imagine şi sunet de televiziune şi părţi şi accesorii ale acestora, suma totală fiind de 2,06 miliarde euro (cu o pondere de 28,97% din totalul exporturilor din Bucureşti).

Pe locul al doilea în topul produselor exportate s-au aflat cele din regnul vegetal – 1,25 miliarde euro (pondere de 17,63%), următoarea poziţie fiind ocupată de vehicule, aeronave, vase şi echipamente auxiliare de transport – 742,1 milioane euro (10,41%).

În ceea ce priveşte importul, aceeaşi categorie ca şi la export domină prima poziţie, cu 3,78 miliarde euro (pondere de 27,42% din total importuri), în timp ce locul doi este ocupat de produsele industriei chimice şi ale industriilor conexe – 2,45 miliarde euro (17,81%). Locul al treilea este deţinut de vehicule, aeronave, vase şi echipamente auxiliare de transport – 1,24 miliarde euro (9,01%).

Potrivit Ministerului Economiei, judeţul Gorj a avut cea mai slabă activitate în ceea ce priveşte exportul, în primele nouă luni din 2015, cu o valoare de puţin peste 40,16 milioane euro. În perioada ianuarie – septembrie 2015, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, această sumă a scăzut cu 0,47%.

Pe poziţia a doua în topul judeţelor cu cele mai slabe exporturi se află Giurgiu, cu o valoare de 42,8 milioane euro (-25,19% faţă de primele 9 luni din 2014), iar pe a treia – Mehedinţi cu 80,3 milioane euro (+5,01%). Locurile 4 şi 5 sunt ocupate de Vaslui şi Teleorman, cu 132,8 milioane euro, respectiv 134,8 milioane euro.

La polul opus, primele trei locuri sunt ocupate de Bucureşti, cu 7,132 miliarde euro, Timiş, cu 3,90 miliarde euro, şi Argeş, cu 3,89 miliarde euro. România a înregistrat în primele nouă luni din 2015 exporturi de peste 40,9 miliarde euro, în creştere cu 4,47% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Situaţia la 10 luni arată că valoarea totală a comerţului internaţional al României a fost de 98,221 miliarde euro, în creştere cu 5,8% faţă de primele zece luni ale anului 2014, exportul înregistrând o creştere la 45,905 miliarde euro (+4,3%), iar importul o creştere la 52,315 miliarde euro (+7,1%). În aceste condiţii, deficitul balanţei comerciale a României a crescut cu 31,6%, de la nivelul de 4,870 miliarde euro (la 31 octombrie 2014), la 6,409 miliarde euro (la 31 octombrie 2015).

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a votat marţi, cu sprijin din partea ambelor partide, un proiect de lege pentru permanentizarea orei de vară, transmite Anadolu....
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
Polonezii de la Zabka au lansat primul food truck Froo din România, în timp ce a ajuns la o rețea de 230 de magazine pe ...
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă fraudulos la pensie
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă ...
Procurorii DIICOT efectuează miercuri percheziţii în biroul unui funcţionar de la Casa de Pensii Bucureşti, acuzat că ...
Anunț de la Lidl pentru toți românii. Magazinele dau vouchere de 25 de lei
Anunț de la Lidl pentru toți românii. Magazinele dau vouchere de 25 de lei
Timp de patru zile, clienții magazinelor Lidl care returnează ambalaje SGR pot primi vouchere cadou de maximum 25 de lei. ...