Doar 1% dintre producătorii de suplimente alimentare din România îşi declară furnizorii de materie primă

Pe piaţa suplimentelor alimentare din România, estimată la 200 milioane de euro, activează peste 100 de producători şi importatori. Doar 1% dintre producătorii din România îşi declară furnizorii de materie primă, susţine directorul general al companiei Alevia. 
Economica.net - mie, 24 feb. 2016, 10:02
Doar 1% dintre producătorii de suplimente alimentare din România îşi declară furnizorii de materie primă

Eficienţa suplimentelor alimentare este influenţată de materia primă folosită. Cine sunt furnizorii de materie primă din această piaţă? Ei sunt consideraţi de multe ori secret de afaceri şi doar 1% dintre producătorii din România au declarat cine sunt furnizorii de materie primă cu care lucrează. 

Un factor foarte important pentru stabilirea calităţii produsului este ţara de provenienţă a extractului.
”Am ales să lucrăm cu un furnizor de extracte din plante vest-european, Naturex, cu sediul în Franţa, tocmai fiindcă este lider mondial în puritatea extractelor şi ne certifică faptul că toate extractele din plante pe care le luăm de la ei sunt de calitate înaltă. Din punctul meu de vedere, calitatea produsului este dată într-o proporţie covârşitoare de calitatea materiei prime”, declară medicul Florin Mitocaru, directorul general Alevia.

Extractele standardizate reprezintă o metodă prin care consumatorii se pot asigura că preparatele au o valoare terapeutică mare şi că aceasta nu fluctuează în funcţie de recolte, zone geografice, climat sau de momentul recoltării. Consumatorii ar trebui să deosebească cele două modalităţi de obţinere a suplimentelor alimentare pe bază de plante: prin extracţie şi prin tocarea plantei.

Spre exemplu, Ginkgo Biloba din produsul Ginkana de la Alevia este în raport 50:1, adică din 50 kilograme de plantă se obţine un kilogram de extract. Aspectul acesta se verifică pe ambalajul produsului, unde scrie: extract de Ginkgo biloba 24% ginkgoflavone, 6% lactone terpenice, explică Florin Mitocaru.

Consumatorii ar trebui să ştie şi că extractul este de două tipuri: pur sau adulterat. Diferenţierea extractului de calitate de unul slab sau adulterat este subtilă şi nu este posibilă prin verificarea etichetei produsului. 

„Extractul slab sau adulterat este un extract asupra căruia s-a intervenit în mod artificial, adică este folosit un extract de slabă calitate asupra căruia se adaugă substanţa activă până la standardul declarat. Din păcate, acest aspect nu poate fi verificat dacă ne uităm pe eticheta sau prospectul produsului, ci prin analize de laborator amănunţite. Din această cauză, cea mai bună dovadă a calităţii suplimentului alimentar pentru consumatori este efectul pe care îl simt. După ce cumpăram un supliment alimentar e necesar să fim atenţi la modul în care ne simţim, să evaluăm impactul asupra sănătății noastre. Calitatea unui supliment alimentar este dată într-o proporţie covârşitoare de calitatea materiei prime. De aceea, cea mai bună dovadă a tipului de extract folosit este chiar eficienţa produsului” a mai spus medicul Florin Mitocaru.

Te-ar mai putea interesa și
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
În lipsa unei piețe a asigurărilor de artă, muzeele și organizatorii de expoziții din România au trei opțiuni: să apeleze la asigurători străini, cu costuri ridicate, să organizeze......
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața ...
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...