OMV închide pentru revizie două rafinării, una fiind Petrobrazi Ploieşti. De unde ia Petrom carburanţii vânduţi în România

Rafinăria Petrobrazi Ploieşti va fi închisă pentru o lună, în Trimestrul 2 al acestui an, pentru revizie generală şi reînnoirea autorizaţiilor de funcţionare. Schwechat Viena se va închide, la rândul ei, în aprilie. Deficitul de producţie de carburanţi al Petrom ar putea fi acoperit din stocuri, achiziţii de la terţi sau importuri.
Economica.net - J, 03 mart. 2016, 21:59
OMV închide pentru revizie două rafinării, una fiind Petrobrazi Ploieşti. De unde ia Petrom carburanţii vânduţi în România

OMV Petrom va închide, timp de o lună, în trimestrul 2 al acestui an, rafinăria Petrobrazi Ploieşti pentru revizia multianuală. Informaţia apare în raportul companiei pe trimestrul 4 2015 şi a fost confirmată şi de un reprezentant al grupului mamă OMV, la o conferinţă în Londra. „Rafinăria Petrobrazi are planificată o oprire de o lună pentru lucrări de mentenanţă şi reautorizări”, a spus reprezentantul OMV.

În raportul Petrom pe T4 2015, se arată că „ne propunem ca rata de utilizare a rafinariei, ajustată pentru revizie, să rămâna la un nivel ridicat, datorită performanţei îmbunătăţite a tuturor canalelor de vânzări, şi să susţină profitul şi aportul de numerar stabile în segmentul Downstream Oil”.

Potrivit unor surse din domeniu, pe perioada reviziei, Petrom îşi va asigura fluxul normal de carburanţi către staţiile de distribuţie proprii din stocurile acumulate până atunci sau prin achiziţii de la terţi din piaţă, la cele mai bune preţuri pe care le găsesc. „România are supracapacitate de rafinare. Nu ar trebui să fie o problemă de aprovizionare pentru fiecare actor ce doreşte să cumpere carburanţi”. Soluţiile pentru Petrom sunt, astfel, stocurile acumulate până la data opririi Petrobrazi, achiziţii de la Rompetrol şi LukOil sau importuri

Petrobrazi este a doua cea mai mare rafinărie din ţară, după capacitate, procesând 90.000 de barili de ţiţei zilnic.

În aproximativ aceeaşi perioadă, şi rafinăria Schwechat, din Austria, a OMV, cea mai mare a grupului, se va închide o lună pentru revizie, potrivit declaraţiilor de la Londra ale aceluiaşi reprezentant al OMV. Dar dacă Petrom nu anunţă data exactă a revizie de la Petrobrazi, OMV o face: Schwechat se va închide pe toată perioada lunii aprilie. Această unitate este şi cea mai mare rafinărie din portofoiul austriecilor, 210.000 barili pe zi. Dacă, chiar şi pentru o scurtă perioadă,  închiderea Schwechat se va suprapune cu cea a Petrobrazi, atunci, în acea perioadă, OMV  va avea închisă peste 80% din capacitatea de rafinare, pentru că cea de-a treia rafinărie din grup, Burghausen Germania, are o capacitate de doar 70.000 de barili pe zi.

Petrom este deţinut, din 2004, de OMV. Este cel mai mare jucător din piaţa carburanţilor din România, cu o reţea de peste 700 de staţii.

România are trei rafinării funcţionale ce produc carburanţi: Petromidia, Petrobrazi şi Petrotel. Acestea sunt deţinute de cei mai mari jucători locali din distribuţie: Rompetrol, Petrom şi LukOil

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete: Am reușit să identificăm și să realocăm 150 de milioane de lei pentru finanțarea Unităților de Primiri Urgențe și a serviciilor de ambulanță
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete: Am reușit să identificăm și să realocăm 150 de milioane de lei pentru finanțarea ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat joi că, împreună cu echipa sa, a identificat şi realocat 150 de milioane de lei pentru finanţarea Unităţilor de Primiri Urgenţe şi a......
Ion Ariton este noul președinte al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica
Ion Ariton este noul președinte al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica
Ion Ariton, fost senator, ministru al Economiei și membru în Consiliului de Supraveghere (CS)  al Hidroelectrica, este ...
Ministerul Finanțelor explică. Cu cât a scăzut, de fapt, deficitul bugetar. Ultimele date EUROSTAT confirmă
Ministerul Finanțelor explică. Cu cât a scăzut, de fapt, deficitul bugetar. Ultimele date EUROSTAT confirmă
Ministerul Finanțelor a emis un comunicat de presă în care explică de ce datele Eurostat relevă un deficit bugetar mai ...
Președintele BVB Radu Hanga: Pare că e criză în Franța. Trebuie să fim conştienţi că asta va fi o criză pentru noi. Modul de funcţionare al lumii e schimbat radical şi asta va avea schimbări şi la noi
Președintele BVB Radu Hanga: Pare că e criză în Franța. Trebuie să fim conştienţi că asta va fi o criză pentru ...
Schimbările economice şi sociale prin care trec statele europene vor avea efecte şi asupra României, în condiţiile ...