Schneider Electric România l-a numit pe Marius Perşinaru în funcţia de preşedinte al companiei

Marius Perşinaru a fost numit preşedinte al Schneider Electric România, funcţia fiind ocupată anterior de Florentina Totth, care a fost promovată în funcţia de Segment and Strategic Clients Vice President pentru operaţiunile din Europa, potrivit unui comunicat al companiei, remis miercuri AGERPRES. 
Economica.net - mie, 02 mart. 2016, 14:35
Schneider Electric România l-a numit pe Marius Perşinaru în funcţia de preşedinte al companiei

Marius Perşinaru se alătură echipei Schneider Electric după o carieră de 17 ani în cadrul companiei Xerox, perioadă în care a ocupat mai multe funcţii de conducere atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

‘Întreaga mea carieră este legată de tehnologie şi inovaţie, astfel că sunt bucuros să mă alătur unui grup cu o prezenţă remarcabilă la nivel internaţional, cu investiţii semnificative în cercetare şi dezvoltare şi cu un business centrat pe livrarea de tehnologii şi soluţii revoluţionare, care au puterea de a reconfigura în bine activităţile de zi cu zi ale companiilor şi ale populaţiei. Abia aştept să cunosc îndeaproape echipa Schneider Electric şi să obţinem împreună performanţe care să consolideze poziţia companiei pe piaţa din România’, a declarat Marius Perşinaru, preşedinte Schneider Electric România şi Republica Moldova.

În ceea ce o priveşte pe Florentina Totth, aceasta va avea ca principală misiune să contribuie la creşterea profitabilă a afacerilor Schneider Electric în Europa prin gestionarea clienţilor strategici ai companiei, dezvoltând parteneriate de lungă durată care vor ajuta la oferirea celor mai potrivite soluţii pentru necesităţile complexe şi specifice ale acestora şi la atingerea obiectivelor comerciale şi financiare ale grupului.

‘Numirea mea în această funcţie internaţională, alături de un număr record de peste 10 promovări ale colegilor din organizaţia locală în roluri regionale sau globale, reprezintă o dovadă, pe de o parte, a oportunităţilor de dezvoltare pe care le oferă Schneider Electric şi, pe de cealaltă parte, a faptului că România a devenit un important bazin de profesionişti valoroşi pentru grup’, a declarat Florentina Totth, Segment and Strategic Clients Vice President pentru Europa, Schneider Electric.

Schneider Electric este specializat în managementul energiei şi automatizări. A realizat venituri din vânzări de 25 de miliarde de euro în anul fiscal 2014, cei 170.000 de angajaţi deservesc clienţi din 100 de ţări, ajutându-i să-şi optimizeze consumul de energie şi operaţiunile, într-un mod sigur, fiabil, eficient şi sustenabil.

Te-ar mai putea interesa și
Ion Sterian (Transgaz): Companiile româneşti ar trebui să iasă în lume. Au început să apară oportunități. Îmi doresc să mergem în Africa alături de companiile din Turcia
Ion Sterian (Transgaz): Companiile româneşti ar trebui să iasă în lume. Au început să apară oportunități. Îmi ...
Companiile româneşti ar trebui să iasă în lume, pentru că au început să apară multe oportunităţi, ca de exemplu în Africa, unde ar putea lucra împreună cu companiile turceşti, a......
Statele Unite transmit Ucrainei un ajutor militar de 6 miliarde de dolari, incluzând apărare aeriană, muniție și artilerie
Statele Unite transmit Ucrainei un ajutor militar de 6 miliarde de dolari, incluzând apărare aeriană, muniție și artilerie
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin (foto), a anunţat vineri o nouă componentă de asistenţă militară pentru ...
Nouă ieftinire în benzinării, azi. Motorina a ajuns mai ieftină decât benzina
Nouă ieftinire în benzinării, azi. Motorina a ajuns mai ieftină decât benzina
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a redus azi din nou prețul motorinei vândute în ...
Camera Deputaților vrea o centrală electrică „ultimul răcnet”, în trigenerare, de 6 milioane de euro
Camera Deputaților vrea o centrală electrică „ultimul răcnet”, în trigenerare, de 6 milioane de euro
Camera Deputaților a scos la licitație un contract pentru achiziția și amplasarea unei centrale electrice care să reducă ...