Primele petroliere din Iran ajung în Europa. Un vas va descărca la Constanţa

Vasul "Monte Toledo" a ajuns fără peripeţii din Iran pe coastele Spaniei, cu o încărcătură de un milion de barili de ţiţei, în doar 17 zile, primul transport de petrol iranian către Europa după ridicarea sancţiunilor în ianuarie, transmite Bloomberg. România se numără printre primele ţări UE care vor primi petrol iranian, un vas urmând să descarce în Portul Constanţa.
Economica.net - lun, 07 mart. 2016, 06:57
Primele petroliere din Iran ajung în Europa. Un vas va descărca la Constanţa

Duminică, Monte Toledo a devenit primul petrolier care a livrat Europei ţiţei iranian, de la mijlocul anului 2012, când Bruxelles-ul a impus un embargo petrolier încercând să forţeze statul din Orientul Mijlociu să negocieze încheierea programului său nuclear. În 17 ianuarie, comunitatea internaţională a ridicat toate sancţiunile legate de programul nuclear al Teheranului, în conformitate cu acordul nuclear încheiat pe 14 iulie 2015, scrie Agerpres.

Teheranul a trimis petrolul în portul Algeciras, aproape de Gibraltar, unei rafinării deţinute de Cia. Espanola de Petroleos.

Sosirea în portul spaniol a fost întâmpinată de o mică fanfară, în timp ce, la Teheran, preşedintele iranian Hassan Rouhani declara că vor fi adăugate curând mai multe exporturi petroliere.

Conform datelor Bloomberg, în februarie au plecat din Iran 29 de nave încărcate cu ţiţei. Trei dintre ele se îndreaptă spre Europa, în Portul Constanţa, în Franţa şi într-un port din Mediterana.

Compania Petro-Logistics SA cu sediul în Geneva estimează că în februarie Iranul a exportat aproximativ 1,4 milioane de barili de ţiţei pe zi (bpd), în creştere cu 350.000 bpd faţă de media din 2015. Deşi este uşor sub nivelul de 500.000 bpd promis de Tehran, reprezintă un semn al majorării exporturilor spre Europa.

Potrivit lui Seth Kleinman, analist la Citigroup în Londra, cantităţile exportate de Iran vor creşte deoarece din ce în ce mai multe ţări cumpără ţiţei. ‘Vedem petroliere care se îndreaptă spre Spania, România, Tanzania, Franţa şi India’, a explicat Seth Kleinman.

Din Iran, un milion de barili vor ajunge la rafinăria Petrotel din România, deţinută de Lukoil, au declarat recent surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. În Bulgaria, Lukoil deţine rafinăria din Burgas, care are o capacitate de producţie de 9,8 tone pe zi, în timp rafinăria Petrotel de la Ploieşti procesează anual 2,4 milioane de tone de benzină şi motorină.

Iranul are cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume şi este pe locul patru în privinţa rezervelor de ţiţei.

Te-ar mai putea interesa și
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, potrivit unei decizii a premierului interimar Ilie Bolojan, publicată în......
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată ...