MCSI: Suntem în discuţii avansate pentru un credit pentru Poşta Română cu o instituţie financiară internaţională

O parte din necesarul dezvoltării Companiei Naţionale 'Poşta Română' (CNPR) ar putea fi obţinut printr-un împrumut pentru care se poartă discuţii cu o instituţie financiară internaţională, a declarat, luni, ministrul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, Marius Bostan, într-o conferinţă de specialitate.
Economica.net - lun, 07 mart. 2016, 09:10
MCSI: Suntem în discuţii avansate pentru un credit pentru Poşta Română cu o instituţie financiară internaţională

‘În ceea ce priveşte Poşta Română, nu spun că a fost un eşec al privatizării, ci a fost o etapă nereuşită. Pregătim un ‘road map’ pe următorii 5-7 ani care să includă şi atragerea de finanţare de pe piaţa de capital. Personal, sunt partizanul unei listări la bursă. Trebuie, însă, să vedem ce spun consultanţii. Suntem în discuţii avansate cu o instituţie financiară internaţională să atragem o parte din capitalul necesar dezvoltării din credit, etapă dată de Consiliul de Administraţie pentru a evalua această posibilitate. Sumele necesare pentru dezvoltarea Poştei sunt foarte mari. Poşta are nevoie de investiţii uriaşe, iar în situaţia financiară de acum banii nu pot veni doar din împrumuturi. Am dat trei posibile jaloane, care vor fi decise de Executiv. Sper ca, în acest an, să finalizăm cu aplicarea Ordonanţei 109 şi meseria de CEO să fie făcută de profesionişti. Cred că acestea e unul dintre cele mai importante obiective ale acestui Guvern. Consider că un ministru nu trebuie să fie CEO’, a spus Bostan.

Oficialul a adăugat că, în cazul Telekom, se vor face eforturi ca valoarea acţiunilor statului deţinute în cadrul acestei companii să crească.

‘Avem o participaţie minoritară la Telekom fix. Suntem într-un proces de privatizare şi, de aceea, nu vă pot spune foarte multe despre asta. Vom face eforturi să mărim valoarea acţiunilor noastre, să avem o guvernanţă corporativă reală, nu una de faţadă. Vrem să avem manageri cât mai buni. Scopul nostru este să şi listăm participaţia noastră, dar aşteptăm decizia consultanţilor’, a susţinut ministrul Comunicaţiilor.

Bostan a menţionat, totodată, că şi la Radiocom în acest an va fi angajat management profesionist, iar ‘pe termen lung avem o foaie de parcurs care să includă şi listarea la bursă’.

Guvernul a decis, la sfârşitul anului 2012, demararea procedurii de privatizare a Poştei Române prin metoda majorării de capital prin aport de capital privat. Aceasta presupune dobândirea de către un nou investitor a unui pachet de acţiuni reprezentând 51% din capitalul social al companiei, inclusiv cel rezultat ca urmare a conversiei în acţiuni a creanţelor statului faţă de companie.

În luna septembrie a acestui an, Ministerul pentru Societatea Informaţională /MSI/ a anunţat că procesul de privatizare al companiei va fi reanalizat în contextul în care operatorul poştal belgian bpost nu a înaintat o ofertă angajantă pentru preluarea celor 51% din acţiunile Companiei Naţionale ‘Poşta Română’ până la data-limită de 15 septembrie.

Poşta Română a încheiat anul 2014 cu un profit de 5 milioane de euro, după cinci ani de pierderi. Pentru 2015, compania ţinteşte menţinerea în marja de profit, concomitent cu implementarea unui plan amplu de investiţii, în valoare de peste 55 de milioane de lei (12,3 milioane de euro), strategie care va continua şi în 2016.

Compania este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%.

Poşta Română deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Mai mult de 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Te-ar mai putea interesa și
Bogdan Putinică, Microsoft România: Pentru salarii mai mari este nevoie de competențe digitale. Este responsabilitatea Guvernului și a politicienilor să ducă țara înainte
Bogdan Putinică, Microsoft România: Pentru salarii mai mari este nevoie de competențe digitale. Este responsabilitatea ...
Transformarea digitală are un impact pozitiv asupra economiilor, iar un nivel crescut de competențe digitale în rândul cetățenilor este strâns corelat cu salarii mai mari, a declarat Bogdan......
Românii nu au uitat exclusivismul: 15 Ferrari, 15 Rolls-Royce și șapte Aston Martin înmatriculate în primele patru luni din 2024
Românii nu au uitat exclusivismul: 15 Ferrari, 15 Rolls-Royce și șapte Aston Martin înmatriculate în primele patru luni ...
Creșterea prețurilor și tensiunile internaționale nu au afectat apetitul românilor pentru mașini exclusiviste. În ...
Radu Burnete, director patronatul Concordia: Deşi veniturile au crescut, cheltuielile statului au crescut și mai mult
Radu Burnete, director patronatul Concordia: Deşi veniturile au crescut, cheltuielile statului au crescut și mai mult
Deficitul bugetar nu scade, ci creşte, după primul trimestru al acestui an, ceea ce este îngrijorător, în condiţiile ...
Autostrada Bucureștiului A0: Secțiunea dintre DN4 și A2 va fi dată în trafic cel târziu în august – secretar de stat
Autostrada Bucureștiului A0: Secțiunea dintre DN4 și A2 va fi dată în trafic cel târziu în august – secretar ...
Secțiunea de la nodul rutier cu DN4 până la A2 (circa 11 km) din lotul 1 al A0 Sud va fi dată în trafic cel târziu ...