Dar-ar plata în voi

Adaugă-ne ca sursă preferată

Au o grămadă de păcate băncile care activează în România. Sunt scumpe. Sunt cartelizate. Sunt abuzive. Inflexibile. Au personal slab pregătit. Au campanii mincinoase. Le lipseşte imaginaţia. Trăiesc din dobânda de la stat, dată din banii contribuabilului. Sunt arogante şi au relaţii nefireşti cu regulatorul pieţei. Dar.

Cu legea dării în plată au dreptate. Ţi-am dat bani, îmi dai înapoi bani. Atâţia cât ne-am înţeles. Suma pe care am semnat. Uite, pentru că ai o situaţie dificilă, te ajut să-mi plăteşti. Fac şi eu un efort, să ne meargă bine amândorura. Nu îmi pui cazanul în faţă şi pleci cu mâinile în buzunar. Nu ţi-am cumpărat eu casa. Eu ţi-am dat bani să-ţi iei una.

Ba au dat şi dovadă de bună-voinţă, când au acceptat legea dării în plată, dar cu plafonul de 150.000 de euro. Decent, pentru România, zic eu.

De ce deranjează acest plafon? Pentru că o serie de băieţi descurcăreţi cu influenţă în camerele din care ies legile României nu s-au mai descurcat prin 2007 – 2008 şi au investit în palate şi terenuri ca românul anilor ’90 în jocurile piramidale. Milioane de euro blocate în speranţe de câştiguri pe care nu le mai validează nimeni.

E de văzut însă şi cine din bancă a aprobat un astfel de credit. Cine şi-a luat bonus că a „reuşit” să dea un astfel de credit? Cine n-a fost prudent? Cine s-a lăudat clientului la şpriţ şi vânat că „rezolvă el”? S-a gândit atunci la banii deponenţilor? Sau dă argumentul ăsta abia azi?

Dar-ar plata în el! Dar mi-e că nu se va întâmpla. Mi-e că tot clienţii de bună credinţă vor plăti. Pentru ca un şmecher să reuşească, trebuie să găsească o sumă de oameni cinstiţi care să plătească.

Darea-n plată ar trebui să fie o opţiune, nu o obligaţie. Dar ca să funcţioneze, şi băncile ar trebui să lucreze cu clientul la bunăstarea amândorura. Să fie deştepte. Şmechere, dacă vreţi. Să creeze oameni cinstiţi care să plătească, finanţând economia reală. Cu cap. Să nu mai aplice scheme standard venite din vest. Să nu îşi mai ascundă incapacitatea de a vinde bani în spatele unui soft standard de testat clienţi. 

În tonul ţării, bankingul românesc este din păcate foarte slab. Stă cu ciurul la mălai la Ministerul Finanţelor, cu o piaţă de 20 de milioane de oameni despre care spune „mulţi şi proşti. Ăştia nu au cultură financiară”. Bine că aveţi voi. Hai, fuga la mălai, că a apărut Nanu la balcon.