Explozie în centrul Istanbulului

O explozie puternică a avut loc în această dimineață pe o stradă comercială din centrul Istanbulului.Sunt doi morţi şi şapte răniţi.
Economica.net - S, 19 mart. 2016, 09:34
Explozie în centrul  Istanbulului

Din primele informații, este vorba despre un atentat sinucigaș. Doi oameni au murit și șapte au fost răniți, potrivit CNN Turk. 

Oameni fugeau panicaţi, potrivit unor imagini, iar forţe de ordine şi ambulanţe soseau la faţa locului. Zona respectivă – strada Istiklal – este de obicei aglomerată în weekenduri. La momentul producerii atentatului în locul respectiv se aflau foarte mulţi oameni.

Potrivit Sky News, din primele informaţii reiese că ar fi vorba de un atentat cu bombă, soldat cu decesul a două persoane şi rănirea a altor şapte.

Deocamdată nu a revendicat nimeni acest atentat.

Atentatul vine la mai puțin de o săptămână de la atentatul din Ankara, soldat cu moartea a 37 de persoane și rănirea altor 125.

Acesta este al cincilea incident de genul acesta ce a avut loc în oraşul din Turcia în 2016.O explozie a ucis 37 de persoane, duminica trecută. Gruparea extremistă kurdă TAK a revendicat atacul.

TAK, o grupare disidentă din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), a anunţat că atacul de duminică a fost comis ca o răzbunare faţă operaţiuni militare turce în sud-estul ţării, o regiune cu populaţie majoritar kurdă.

 

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...