Achitarea datoriei RATB către ANAF, supusă astăzi votului CGMB

Consiliul General al Municipiului Bucureşti ar urma să se pronunţe, în şedinţa de vineri, asupra unui proiect de hotărâre privind aprobarea plăţii către ANAF a peste 126 de milioane de lei, reprezentând suma din TVA aferentă gratuităţilor la transportul în comun.
Economica.net - vin, 25 mart. 2016, 07:59
Achitarea datoriei RATB către ANAF, supusă astăzi votului CGMB

‘RATB este o instituţie aflată în subordinea directă a Consiliului General. CGMB, care administrează, până la urmă, această Regie, a decis să achite o datorie către ANAF, datorie generată de prostul management al RATB din anii trecuţi’, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al PMB, Alexandru Ichim.

El a arătat că cei din conducerea RATB trebuie să îşi asume în ultimă instanţă consecinţele managementului instituţiei.

‘La sfârşitul anului trecut, conducerea RATB trebuia să dimensioneze bugetul necesar pentru buna funcţionare a Regiei în anul 2016. Au avut şansa să o facă la dezbaterea pentru bugetul municipiului Bucureşti, de la sfârşitul lunii februarie. Astăzi, când sunt puşi în faţa situaţiei de a achita o datorie către ANAF, în valoare de 120 de milioane de lei, invocă lipsa fondurilor. Eroarea de management la RATB nu poate fi decontată de Primăria Municipiului Bucureşti’, a spus el.

În contextul în care o întrebare din partea presei a evidenţiat că introducerea gratuităţilor pentru pensionari la transportul în comun a fost dorinţa PMB, Ichim a replicat că RATB trebuie să îşi dimensioneze bugetul în funcţie de aceste realităţi.

‘Există multiple variante de a dimensiona corect cheltuielile şi estimările de cheltuieli pentru un an. Dacă acestea nu s-au făcut este vina celor care au realizat managementul Regiei’, a adăugat reprezentantul PMB.

Pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de vineri figurează proiectul de hotărâre privind aprobarea plăţii la ANAF a sumei din TVA aferentă gratuităţii la transportul în comun, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 4/2016 de aprobare a OUG nr. 44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale.

Conform proiectului, se aprobă plata de către RATB la ANAF a sumei de 126.194.331 lei, în contul TVA datorată pentru gratuităţi, stabilită suplimentar de ANAF şi confirmată prin sentinţa civilă a Curţii de Apel Bucureşti, în valoare totală de 237.012.571 lei.

RATB va face plata în termenii şi condiţiile stabilite de OUG 44/2015 astfel: 86.995.331 lei până la 31 martie 2016 şi diferenţa de 39.199.000 lei în intervalul 1 aprilie – 30 iunie, dar nu mai târziu de această dată.

Proiectul mai prevede că RATB va cuprinde suma în bugetul de venituri şi cheltuieli (BVC) pe anul 2016 la partea cheltuieli. De asemenea, subvenţia de la bugetul local pentru activitatea de transport înscrisă în BVC pe anul 2016 al RATB nu poate fi mai mare decât subvenţia aprobată prin HCGMB 32/2016, în cuantum de 515 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire dedicată copiilor. Noua dobândă se aplică atât conturilor existente,......
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...