Naţionala României de handbal şi-a cunoscut ultimul adversar din turneul preolimpic

Naţionala de handbal feminin a Angolei a câştigat, vineri, Campionatul Africii, după ce a învins în finală reprezentativa Tunisiei, scor 26-24, performanţa clarificând componenţa turneului preolimpic, din 25-27 mai (Lyon), la care participă şi echipa României.
Economica.net - vin, 20 ian. 2012, 21:41

Potrivit regulamentului, campioana Africii obține calificarea directă la JO de la Londra, iar echipa de pe locul secund (Tunisia) va evolua la turneul preolimpic găzduit de Danemarca.

Echipa României va juca la turneul găzduit de Franța, la Lyon, unde va întâlni vicecampioană mondială, Franța, reprezentativa Japoniei și pe cea a Muntenegrului.

„Am urmărit finala din Africa, a cA¢stigat Angola, la mare luptă, iar asta clarifică și grupă noastră, în care vom juca cu Muntenegru. Cred că e mai rău cu Muntenegru, deși cunoaștem echipa, dacă asta poate fi un avantaj. Au jucătoare de mare valoare, Bojana Popovici, Bulatovici, Jovanovici a noastră, de la Oltchim. Va fi foarte greu, dar să nu uităm că noi trebuie să ne clasăm în primele două locuri, pentru a ne califică la Olimpiadă, așa că, oricum s-ar numi adversarele, trebuie să ne gândim la victorii”, a declarat antrenorul naționalei României, Radu Voina, pentru MEDIAFAX, după finala Angola-Tunisia.

Din fiecare din cele trei turnee preolimpice, găzduite de Franța, Danemarca și Spania, primele două clasate vor obține calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra, care se vor desfășura în intervalul 27 iulie-12 august.

La turneul final feminin sunt deja calificate următoarele echipe: Marea Britanie (națiune gazdă), Norvegia (campioana mondială), Suedia (medaliată cu argint la CE din 2010), Coreea de Sud (campioana turneului olimpic asiatic), Brazilia (campioana turneului olimpic Pan-American) și Angola (campioana Africii).

Te-ar mai putea interesa și
Mutare surpriză pentru Kaufland. Deschide un nou concept de drogherie cu produse populare pe rețelele de socializare
Mutare surpriză pentru Kaufland. Deschide un nou concept de drogherie cu produse populare pe rețelele de socializare
Retailerul german Kaufland va inaugura un nou concept de drogherie, în cadrul magazinului Barbu Văcărescu din București. Va comercializa acolo inclusiv branduri virale de K-Beauty, celebrele......
FOTO Ministrul Finanțelor, Nazare, primele declarații după ședința crucială cu S&P. Ce s-a discutat înaintea marelui examen al ratingului
FOTO Ministrul Finanțelor, Nazare, primele declarații după ședința crucială cu S&P. Ce s-a discutat înaintea ...
O nouă rundă de discuții la Finanțe, azi, cu experții S&P, în cadrul procedurii de evaluare a ratingului de țară. ...
Ce spune Orange despre programul de reducere a forței de muncă din România
Ce spune Orange despre programul de reducere a forței de muncă din România
Grupul francez Orange, liderul pieței locale de telecomunicații, confirmă că pregătește în România un plan de restructurare ...
Preţul mediu al motorinei în UE a atins un maxim istoric
Preţul mediu al motorinei în UE a atins un maxim istoric
Preţul mediu al motorinei la pompă în Uniunea Europeană (UE) a atins un nou nivel record de 2,23 euro pe litru, faţă ...