Peste 230 de angajaţi ai Rafo Oneşti au intrat în grevă din cauza neplăţii integrale a salariilor

Peste 230 de angajaţi ai Rafo Oneşti au intrat în grevă, marţi, protestând în curtea societăţii din cauza neplăţii integrale a salariilor de la începutul acestui an, dar şi pentru că se tem că societatea ar putea intra în faliment, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 29 mart. 2016, 14:41
Peste 230 de angajaţi ai Rafo Oneşti au intrat în grevă din cauza neplăţii integrale a salariilor

Potrivit reprezentanţilor Sindicatului „Rafinorul”, protestele în faţa pavilionului administrativ al societăţii Rafo Oneşti au fost declanşate după ce au fost informaţi conducerea societăţii şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău.

Peste 230 de salariaţi au intrat în grevă, solicitând plata drepturilor salariale şi garanţia că, dacă vor fi trimişi în şomaj, li se vor respecta drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă (CCM). De asemenea, angajaţii se tem de faptul că societatea ar putea intra în faliment, în condiţiile în care patronatul, Petrochemical Holding Viena, nu va mai finanţa activitatea rafinăriei, a cărei producţie este oprită din februarie 2008.

„Astăzi (marţi – n.r.) am declanşat «conflictul de drepturi», semnat de 281 din cei 395 de angajaţi ai societăţii, întrucât nu ne-au fost achitate decât parţial salariile aferente primelor trei luni din acest an. De aceea, solicităm acordarea urgentă a drepturilor de natură salarială, iar o eventuală disponibilizare a salariaţilor să se facă doar cu respectarea prevederilor CCM. Aceasta în condiţiile în care acţionarul majoritar nu alocă resurse financiare pentru modernizare în vederea repornirii activităţii sau nu cedează unitatea către un alt investitor care să poată rezolva prima urgenţă a salariaţilor, respectiv salariile, şi cea de perspectivă, care priveşte locurile de muncă”, a declarat, pentru News.ro, preşedintele Sindicatului „Rafinorul”, Ion Marian.

Potrivit sursei citate, cei 395 de angajaţi ai rafinăriei au primit doar avansul pe ianuarie şi 500 de lei în martie pentru a nu le fi blocate cardurile bancare.

Rafinăria Rafo Oneşti şi-a oprit activitatea de bază, cea de prelucrare a ţiţeiului, încă din februarie 2008, după ce, cu doi ani mai devreme, a fost preluată de holdingul Petrochemical Viena. În prezent, în cadrul societăţii mai funcţionează doar o staţie de azot, care asigură gazul inert necesar pentru conservarea rafinăriei.

Te-ar mai putea interesa și
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău. ...
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...