Caşcavalul de Săveni şi cârnaţii de Pleşcoi, pe lista produselor ce vor fi înregistrate de CE

Ministerul Agriculturii a stabilit un calendar de acţiuni la nivelul ţării pentru înregistrarea şi recunoaşterea produselor alimentare autohtone la nivel european. După Telemeaua de Ibăneşti, pe listă sunt novacul afumat din Ţara Bârsei, caşcavalul de Săveni şi cârnaţii de Pleşcoi, potrivit Mediafax.
Economica.net - D, 03 apr. 2016, 11:11
Caşcavalul de Săveni şi cârnaţii de Pleşcoi, pe lista produselor ce vor fi înregistrate de CE

Potrivit unei informări prezentate în Guvern de către ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, este în curs de analiză, la Comisia Europeană, documentaţia pentru înregistrare conform sistemelor de calitate europene a produsului ”Novac afumat din Ţara Bârsei” – IGP.

Totodată, în prezent au fost depuse la MADR, în vederea analizării şi transmiterii către Comisia Europeană, documentaţiile pentru alte două produse româneşti: ”Caşcavalul de Săveni” (jud. Botoşani) şi ”Cârnaţii de Pleşcoi” (jud. Buzău).

”Pentru perioada următoare, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a stabilit un calendar de acţiuni la nivel naţional, de informare, consiliere şi dezbateri pentru înregistrarea şi recunoaşterea produselor alimentare autohtone la nivel european. Pe de altă parte, pentru a încuraja operatorii economici din România să adere la sistemele de calitate europene, MADR este în plin proces de pregătire pentru a fi introduse şi în măsura LEADER de dezvoltare locală din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 o serie de măsuri de sprijin pentru promovarea produselor agroalimentare înregistrate conform schemelor de calitate naţionale şi europene”, arată Executivul într-un comunicat de presă remis Mediafax.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a declarat, după şedinţa de Guvern, că au fost identificate încă o serie de 14 produse care se pretează la protecţia europeană. ”Ca un fapt divers, mai avem circa 16 sortimente de vin care sunt pe lista de produse cu indicaţie geografică şi denumire origine protejată şi 8 ţuici, pălinci”, a precizat el.

Cât priveşte kürtőskalács, care se produce nu doar în România, ci şi în Ungaria, în Cehia şi Slovacia, Irimescu a spus că speră să se ajungă la un compromis.

”Probabil că vom reuşi în final să facem o protecţie pe regiune, pe specialitate tradiţională garantată, deşi la origine a fost, în 1785, atestat în Transilvania, deci dreptul nostru este clar”, a subliniat ministrul .

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a prezentat, în şedinţa de guvern de miercuri, la solicitarea premierului Dacian Cioloş, o informare privind produsele româneşti cu potenţial pentru care sunt în curs de elaborare dosare în vederea depunerii la Comisia Europeană pentru înregistrare şi protecţie cu denumiri de origine sau indicaţii geografice.

România are, la ora actuală, trei produse recunoscute la nivel european. Guvernul a marcat, în cursul acestei luni, omologarea la nivel european a Salamului de Sibiu ca produs cu Indicaţie Geografică (IGP) şi a brânzei Telemea de Ibăneşti ca produs cu Denumire de Origine Protejată (DOP), după ce, în 2011, Magiunul de prune Topoloveni fusese înregistrat ca produs cu Indicaţie Geografică Protejată.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...