Legea dării în plată a trecut de Parlament. Doar o decizie a Curţii Constituţionale o poate opri de la promulgare

DAREA IN PLATA - Legea dării în plată a trecut de plenul Camerei Deputaţilor. Au fost 207 voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere.
Gabriela Ţinteanu - mar, 12 apr. 2016, 21:04
Legea dării în plată a trecut de Parlament. Doar o decizie a Curţii Constituţionale o poate opri de la promulgare

Legea dării în plată a trecut de plenul Camerei Deputaţilor, cameră decizională, în aplauzele deputaţilor prezenţi. Preşedintele Klaus Iohannis nu mai poate întoarce legea în Parlament spre reexaminare, deci doar o sesizare la adresa Curţii Constituţionale mai poate opri legea spre promulgare. „Legea mai poate fi atacată la Curtea Constituţioinală de preşedinte, avocatul poporului, 50 de parlamentari sau 25 de senatori şi 25 de deputaţi, exact cum scrie în lege. Dar nu cred că se va întâmpla acest lucru”, a declarat iniţiatorul legii deputatul Daniel Zamfir.

După intrarea în vigoare a legii, debitorii pot returna băncii imobilul adus drept garanţie la contractarea unui credit, după care datoria lor faţă de bancă de sa va stinge, chiar dacă valoarea imobilului este mai mică decât a cea a creditului contractat. Au fodst aduse câteva amendamente, care au fost votate în Plen.

Deputaţii din Comisia Juridică au fost de acord să scoată programul Prima Casă din legea dării în plată, iar plafonul creditului până la care se va aplica legea dării în plată ajunge la 250.000 de euro.

Şi amendamentul ca legea dării în plată să se aplice doar pentru creditele folosite pentru cumpărarea de locuinţe sau pentru terenuri cu destinaţia de locuinţă a fost votat în Comisia Juridică a Camerei.

Legea se va alica tuturor celor care au un credit contractat în condiţiile de mai sus, inclusiv a celor care au intrat deja în executare silită sau a celor la care executarea silită s-a încheiat. 

După vot, așa cum avocatul Gheorghe Piperea sugera încă de anul trecut, iar reprezentanții BCR, cea mai mare bancă din sistem, declarau recent, va urma probabil un lung șir de procese: băncile vor contesta la rândul lor darea în plată pentru fiecare client în parte.

Cât costă darea în plată din perspectiva BNR

Conform raportului de stabilitate financiară prezentat de Banca Națională la sfârșitul săptămânii trecute, 97.500 de ipoteci s-au devalorizat accentuat în perioada de criză şi s-ar califica la legea dării în plată. Diferenţele dintre valoarea actuală a imobilelor şi cea a creditelor acordate este de circa 8,2 miliarde lei. Cum 5,4 miliarde de lei au fost deja provizionaţi de sistemul bancar, introducerea plafonului de 250.000 de euro în legea dării în plată reduce pierderea posibilă a sistemului bancar la circa un miliard de lei, adică 220 milioane de euro.

În schimb, potrivit unor declaraţii de acum o lună ale viceguvernatorului BNR, Liviu Voinea, la nivel naţional, cei care ar putea beneficia de legea dării în plată vor renunţa la avansuri şi rate plătite până acum la bănci de circa 10 miliarde de lei, adică 2,2 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Rompetrol și-a bugetat o pierdere netă de aproape 40 de milioane de dolari pentru acest an
Rompetrol și-a bugetat o pierdere netă de aproape 40 de milioane de dolari pentru acest an
Acţionarii Rompetrol Rafinare au aprobat, în Adunarea Generală Ordinară, proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2024, care prevede o pierdere netă de 39,758 de milioane de dolari......
Începe numărătoarea inversă până la listarea companiei care deține Jean Paul Gaultier. Evaluările depășesc toate așteptările
Începe numărătoarea inversă până la listarea companiei care deține Jean Paul Gaultier. Evaluările depășesc toate ...
Începe numărătoarea inversă până la listarea companiei Puig, care deține mărci de lux precum Carolina Herrera, Jean ...
Acționarii EVERGENT Investments aprobă acordarea de dividende în valoare de aproape 81,7 milioane de lei, cu un randament de 7,06 %
Acționarii EVERGENT Investments aprobă acordarea de dividende în valoare de aproape 81,7 milioane de lei, cu un randament ...
Acționarii EVERGENT Investments, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul EVER, au aprobat cu o largă ...
Veste proastă pentru Iohannis. Ministerul turc de Externe confirmă că Ankara îl susține pe Mark Rutte pentru funcția de sceretar general al NATO
Veste proastă pentru Iohannis. Ministerul turc de Externe confirmă că Ankara îl susține pe Mark Rutte pentru funcția ...
Turcia îl susţine pe premierul olandez Mark Rutte pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg în postul de secretar general ...