Aniversare: 50 de ani de circ în România

Premiera unui spectacol grandios, prilejuit de aniversarea a 50 de ani de la apariţia primului circ din România, a avut loc duminică seară, la Circul Globus, în prezenţa unui numeros public din care nu au lipsit copiii.
Economica.net - lun, 31 oct. 2011, 10:15

Cea de-a XI-a ediţie a Circ & Variete Globus a adus duminică la Bucureşti, cu ocazia premierei spectacolului „Galele Circului”, elefanţi, foci, lei, cai, papagali şi poveşti noi pentru oameni mici şi mari, dar şi numere care au ţinut spectatorii cu sufletul la gură prin periculozitatea lor, potrivit AGERPRES.

Show-ul a debutat cu „Globul morţii” – o structură din oţel în formă de sferă, în care patru tineri îndrăzneţi intră cu câte o motocicletă pe care o turează la maximum. Sfidând parcă legile fizicii, cei patru brazilieni din trupa Diorios reuşesc să se rotească având o viteză de 80 de kilometri pe oră, deşi globul are un diametru de numai patru metri.

Un număr special este cel al dresurii de lei, între protagonişti fiind leoaica albă Iris, unul dintre cele 50 de exemplare din lume, sau leul Sindbad, care execută un număr unic în lume – mersul pe frânghie.

Alte numere de dresură au avut în rolurile principale două foci din Italia, papagali, dar şi un elefant adus din Germania.

Finalul spectacolului a fost cu totul special. În scenă au intrat 51 de dansatori costumaţi simbolic în lumânări aprinse, cu artificii pe cap, întruchipând un tort uriaş pentru cei 50 de ani ai Circului Globus. Tot atunci spectatorii au asistat la un moment emoţionant: în scenă au intrat, alături de directoarea circului, Brânduşa Novac, foşti artişti consacraţi ai circului, care au salutat publicul şi i-au urat „La mulţi ani” Circului Globus, cu lacrimi în ochi.

Un film alb-negru – „50 de ani de succes”, realizat de Brînduşa Novac – le-a reamintit celor mari şi le-a prezentat celor mai mici spectatori începuturile apariţiei primului circ stabil din România, de care se leagă întreaga tradiţie a circului românesc modern – „Circul Sidoli” – construit la Bucureşti în 1874, pe locul unde astăzi se afla Berăria Gambrinus. După ce în 1954, prin achiziţionarea Circului Krateyl de către stat, s-au pus bazele Circului de Stat, arta circului românesc a trecut printr-o perioadă înfloritoare. Clădirea Circului de Stat din Bucureşti, construită în 1961, una dintre cele mai mari din Europa la acea vreme, găzduieşte spectacole de înaltă calitate artistică, urmând tradiţia circului românesc.  În perioada anilor ’60 – ’70 a fost apoi reprezentată de o înflorire a artei acrobatice din ţară noastră, turneele în străinătate ducând peste hotare faima şcolii româneşti de circ, care cuprindea talentaţi acrobaţi, echilibrişti, iluzionişti şi dresori.

Spectacolul „Galele Circului” poate fi văzut până pe 12 februarie, la Circul Globus din Capitală.

Te-ar mai putea interesa și
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații petroliere
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații ...
Compania petrolieră naţională din Kuweit a anunţat sâmbătă răniţi şi pagube materiale după un atac iranian asupra unei instalaţii petroliere, potrivit agenţiei oficiale de presă KUNA,......
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Aprovizionarea cu apă potabilă pentru cel puţin 10.000 de persoane de pe coasta iraniană a fost tăiată după atacurile ...
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanţul seismelor din Venezuela a depăşit vineri 5.000 de morţi, la trei săptămâni de la catastrofa care a lăsat ...
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului ...