Transformarea RATB în societate comercială, tema unui studiu prezentat la Primăria Capitalei

Existenţa unui contract de delegare de gestiune între Primăria Municipiului Bucureşti şi RATB, precum şi evaluarea patrimoniului actual al regiei - terenuri şi clădiri care vor constitui capital social al unei viitoare societăţi - sunt cele două condiţii importante ca RATB să se transforme în societate comercială, potrivit unui studiu de oportunitate realizat de Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice (AMRSP) şi prezentat luni la Primăria Capitalei.
Economica.net - lun, 25 apr. 2016, 13:26
Transformarea RATB în societate comercială, tema unui studiu prezentat la Primăria Capitalei

Ioan Radu, expert în cadrul AMRSP, a precizat că etapele principale care pun deocamdată în pericol transformarea regiei şi reorganizarea sa în societate sunt: inexistenţa contractului de delegare a gestiunii serviciului, care reglementează din punct de vedere juridic foarte clar obligaţiile care revin, pe de o parte, proprietarului serviciului, în speţă CGMB, pe de altă parte, operatorilor RATB; modul de colaborare dintre cele două entităţi, de acordare a subvenţiilor, de decontare a cheltuielilor şi, în general, toate obligaţiile care revin celor două părţi.

‘Cea de-a doua problemă care după părerea mea pune în real pericol transformarea regiei în societate este lipsa, cel puţin în acest moment, a unei evaluări a patrimoniului public şi privat care a fost dat de CGMB în administrare regiei pentru prestarea serviciului public de transport local’, a precizat Ioan Radu.

Potrivit acestuia, toate bunurile pe care le foloseşte RATB, de la terenuri până la mijloace de transport, de la echipamente de birotică din birouri până la dotarea autobazelor şi depourilor, sunt bunuri aparţinând domeniului public şi privat al Municipiului Bucureşti, date în administrare RATB.

‘Legea obligă ca bunurile aparţinând domeniului public să fie evidenţiate într-o evidenţă extracontabilă distinctă la nivelul operatorului, iar bunurile care aparţin domeniului privat al municipiului trebuie, prin valoarea lor reevaluată, să constituie capitalul social al viitoarei societăţi. Atât timp cât aceste bunuri aparţinând domeniului privat nu au fost evaluate şi evaluarea este un proces extrem de complex. Atât timp cât această evaluare nu există, din păcate, RATB nu va putea deveni societate, pentru simplul motiv că nu ar avea capital social’, a explicat reprezentantul AMRSP.

Primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a afirmat că această strategie va fi pusă în dezbatere publică pentru ca specialiştii din domeniu să aducă observaţii şi se aşteaptă ca până la sfârşitul mandatului său, respectiv până în luna mai, să fie supusă la vot în Consiliul General.

Potrivit acestuia, tariful de 1,3 lei pentru o călătorie cu RATB nu mai este unul real.

‘Înnoirea parcului este imperios necesară, iar tariful trebuie să fie un tarif real, trebuie să fie fundamentat. Încă nu ştim dacă 1,3 lei, cât este acum preţul călătoriei, este un preţ real. De asta aşteptăm să vedem fundamentarea, să vedem ce măsuri se pot lua în continuare’, a mai afirmat Răzvan Sava.

Ioan Radu a menţionat că, în urma unor simulări, a fost calculat un tarif de călătorie cu RATB de 2,1 lei, dar nu prin ajustare, ci printr-un nou calcul economic.

‘A fost o simulare în care noi am plecat de la actualul tarif, care nu are o fundamentare economică corectă, pe de o parte, şi, pe de altă parte, n-am putut ţine cont doar de influenţa indicelui mediu al preţurilor de consum, cum prevede legislaţia, pentru că în acest interval mare de timp au apărut o mulţime de influenţe în costurile unitare, inclusiv ale furnizorilor de utilităţi şi de piese de schimb. A trebuit să ţinem cont în simulare şi de costul mediu unitar generat de toate schimbările de TVA, de preţuri, de tarife, preţul la combustibil, la energie, la piese de schimb. Aşa am ajuns la 2,1 lei, dar a fost încă un argument care să ne ajute să susţinem ideea că o actualizare a tarifului la transportul local în Bucureşti nu trebuie şi nu poate, economic vorbind, să se facă prin ajustare, ci printr-o nouă fundamentare’, a argumentat Ioan Radu.

În studiu a fost prezentată şi o propunere prin care pensionarii să-şi achiziţioneze un card pe care după aceea să-l încarce gratuit la orice tonetă RATB.

‘Noi am propus, pe modelul capitalelor din toate ţările europene, ca fiecare pensionar să-şi cumpere un card, cartonul propriu-zis – costă aproximativ 4,2 lei – pe care să-l folosească cât rezistă cardul, dar în momentul în care l-a achiziţionat de la o tonetă RATB, el este automat luat în baza de date că şi-a cumpărat acest card şi în fiecare lună se poate duce să-şi încarce gratuit cardul la orice tonetă de pe teritoriul municipiului’, a anunţat Ioan Radu.

Potrivit lui Ioan Radu, parcul auto al RATB are o durată de viaţă depăşită în proporţie de 70%.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă ieftinire în benzinării, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Nouă ieftinire în benzinării, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a redus azi din nou prețul motorinei vândute în stațiile proprii, astfel că motorina devine și mai ieftină comparativ cu......
Tensiunile cresc lângă Taiwan şi în Marea Chinei de Sud.  26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei Taiwan, în ultimele 24 de ore
Tensiunile cresc lângă Taiwan şi în Marea Chinei de Sud. 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei Taiwan, ...
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei ...
Turcia suspendă toate relaţiile comerciale cu Israelul
Turcia suspendă toate relaţiile comerciale cu Israelul
Turcia a suspendat joi relaţiile sale comerciale cu Israelul, după ce a restrâns deja exporturile către această ţară ...
Bani mai mulți pentru peste 8 milioane de viitori pensionari. Unde cotizează românii cu cele mai mari salarii și ce salariați au beneficiat de cele mari creșteri ale fondurilor
Bani mai mulți pentru peste 8 milioane de viitori pensionari. Unde cotizează românii cu cele mai mari salarii și ce salariați ...
De la 1 ianuarie 2024, contribuția salariaților din România în sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II) a ...