Şase companii controlate de statul polonez vor investi 620 milioane de dolari într-o nouă companie producătoare de cărbune

Un număr de şase companii controlate de statul polonez au acceptat să investească 620 milioane de dolari într-o nouă companie producătoare de cărbune denumită Polska Grupa Gornicza Sp, în cadrul eforturilor autorităţilor de la Varşovia de a salva de la faliment Kompania Weglowa, cel mai mare producător de cărbune din Uniunea Europeană, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 26 apr. 2016, 13:59
Şase companii controlate de statul polonez vor investi 620 milioane de dolari într-o nouă companie producătoare de cărbune

Kompania Weglowa este în pericol după ce anul trecut a înregistrat pierderi record ca urmare a preţurilor extrem de scăzute la cărbune şi a costurilor mari. Având în vedere că pasivele şi datoriile companiei se ridică la 8,5 miliarde de zloţi, Kompania Weglowa ar fi intrat în faliment în cursul acestei luni.

În conformitate cu acordul anunţat marţi, companiile de utilităţi controlate de stat Energa, PGE şi PGNiG vor investi fiecare 500 milioane de zloţi, adică 1,5 miliarde zloţi (383 milioane de dolari) în total, în Polska Grupa Gornicza (PGG), o companie care va prelua activele Kompania Weglowa. În plus, fondul public de investiţii FIPP va injecta alte 300 milioane de zloţi, în timp ce un alt fond de stat TF Silesia împreună cu compania de export de cărbune Weglokoks, de asemenea controlată de statul polonez, vor converti datoriile de 617 milioane de zloţi pe care le are Kompania Weglowa către ele în acţiuni la noua Polska Grupa Gornicza (PGG).

În pofida presiunilor guvernamentale, băncile creditoare nu vor converti datoriile Kompania Weglowa în acţiuni. În schimb, cele cinci bănci, printre care se numără şi băncile poloneze de stat PKO BP, BGK şi Alior Bank, alături de diviziile poloneze ale Banco Santander SA şi BNP Paribas SA, vor oferi noii companii Polska Grupa Gornicza (PGG) mai multe opţiuni de refinanţare.

Sectorul minier reprezintă una din problemele pe care le are de rezolvat Partidul conservator Lege şi Justiţie, care a câştigat detaşat alegerile legislative din octombrie. Sindicatele au sprijinit PiS în alegerile din toamnă şi în schimb aşteptau ca Guvernul să ajute acest sector.

Polonia se bazează pe cărbune pentru aproximativ 90% din capacităţile sale de producţie a energiei electrice iar premierul polonez Beata Szydlo, care provine dintr-o familie de mineri, a promis că Polonia va rămâne dependentă de cărbune şi în următoarele decenii. În acest sens, Partidul Lege şi Justiţie încearcă să facă mai dificilă construcţia de parcuri eoliene în Polonia şi să utilizeze o parte din subvenţiile pentru energiile regenerabile pentru creşterea eficienţei industriei carbonifere.

Te-ar mai putea interesa și
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru exportul de animale în țara asiatică
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru ...
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale dintre România şi India a fost unul dintre subiectele discutate de......
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...