Wizz Air introduce aeronave noi pe cursele din România. Primul aparat va ajunge în mai la baza Otopeni

Compania aeriană Wizz Air va introduce în acest an în zborurile din România aeronave noi, prima dintre acestea urmând să ajungă în luna mai, la baza Otopeni, a declarat miercuri, la Timişoara, Johan Eidhagen,Chief Marketing Officer Wizz Air., într-o conferinţă de presă.
Economica.net - J, 28 apr. 2016, 04:47
Wizz Air introduce aeronave noi pe cursele din România. Primul aparat va ajunge în mai la baza Otopeni

‘În anul fiscal 2015, Wizz Air a transportat 20 de milioane de pasageri, de pe cele 22 de baze operaţionale din 12 ţări din regiunea Europei Centrale şi de Est (ECE), iar în acest an vom deschide alte trei baze. Investiţiile au continuat în îmbunătăţirea aparatelor de zbor. La finele lui 2015 s-au cumpărat două aeronave A320 şi anul acesta încă două A321, cu o capacitate mai mare, de la 180 de locuri la 230 de locuri. Prima dintre ele va sosi la baza Otopeni, în luna mai’, a afirmat Johan Eidhagen.

Acesta a punctat că unul dintre motivele creşterii firmei este faptul că s-au concentrat pe salariaţi, încercând întotdeauna să angajeze forţă de muncă locală, în special pentru personalul de cabină. Peste 65% din personal are studii superioare.

‘Chiar dacă lucrăm de peste 12 ani, încercăm să creăm noi pachete pentru clienţi, servicii oferite clienţilor la bord şi pe aeroport, dar ne concentrăm foarte mult pe experienţa digitală, pentru ca operaţiunea de cumpărare a biletelor să fie mai uşoară şi mai rapidă, iar experienţa călătoriei, mult mai uşoară şi mai plăcută’, a adăugat Johan Eidhagen.

El a mai adăugat că a fost introdus pachetul Wizz Tour, ‘ca un tur operator de turism care se adresează oamenilor ce vor să cumpere un bilet la avion, un loc la hotel. Se pot economisi bani folosind acest bilet de vacanţă’.

Wizz Air deţine 29% din cota de piaţă în România, anul trecut înregistrând o creştere cu 40% în transportul pasagerilor în România. În momentul de faţă compania operează pe nouă aeroporturi din ţară şi se raportează la şapte baze.

‘Se vor deschide încă două baze, la Iaşi, în iunie, şi la Sibiu, în august. Vor mai sosi încă trei aeronave în România, cu o capacitate mai mare (…). În prezent, avem 600 de angajaţi în România, cu 80 de angajaţi în Timişoara, creând 3.300 de locuri de muncă în România, în aeroporturi şi în vecinătate. De asemenea, am investit 2 miliarde de euro în ţară şi 200 de milioane de euro în Timişoara’, a conchis Eidhagen.

Te-ar mai putea interesa și
IKEA transformă un punct de ridicare comenzi din Iași, în studio de planificare
IKEA transformă un punct de ridicare comenzi din Iași, în studio de planificare
Retailerul de mobilă suedez IKEA va deschide primul Studio de Planificare și Comandă din Iași, în Egros Shopping. Inaugurarea oficială a studioului, al șaselea de acest tip din România, va......
Turbine eoliene în Marea Neagră, încă un pas: Guvernul a aprobat lista perimetrelor offshore ce pot fi concesionate, țintă de 3.000 MW
Turbine eoliene în Marea Neagră, încă un pas: Guvernul a aprobat lista perimetrelor offshore ce pot fi concesionate, ...
Guvernul a aprobat lista perimetrelor eoliene offshore care pot fi concesionate în sectorul românesc al Mării Negre. Această ...
SAFE – Nazare: România trebuie să transforme finanţarea programului în proiecte, contracte şi investiţii care rămân în economia naţională
SAFE – Nazare: România trebuie să transforme finanţarea programului în proiecte, contracte şi investiţii care ...
România trebuie să transforme resursele atrase prin Instrumentul SAFE în proiecte realizate, contracte implementate şi ...
Ungaria – Pensia minimă va creşte de peste patru ori, începând cu ianuarie 2027. Care va fi nivelul
Ungaria – Pensia minimă va creşte de peste patru ori, începând cu ianuarie 2027. Care va fi nivelul
Noul guvern conservator al Ungariei a anunţat joi că pensia minimă va creşte de la 80 de euro pe lună, în prezent, ...