Audi se aşteaptă la vânzări record în 2016, în urma lansării a peste 20 de modele

Audi AG, divizia de lux a Volkswagen, se aşteaptă ca lansările de noi modele să majoreze vânzările companiei la un nivel record în acest an, în ciuda 'condiţiilor extrem de dificile' de pe piaţă, a anunţat joi directorul general Rupert Stadler, transmit Bloomberg şi Reuters, citate de Agerpres.
Economica.net - J, 12 mai 2016, 16:29
Audi se aşteaptă la vânzări record în 2016, în urma lansării a peste 20 de modele

Audi, cel mai mare contributor la câştigurile VW, se confruntă cu o varietate de probleme în acest moment, inclusiv fluctuaţiile de curs valutar, competiţia în creştere de pe piaţa auto chineză şi posibilul vot în favoarea ieşirii Marii Britanii din UE (Brexit), a declarat Rupert Stadler la Adunarea Generală a Acţionarilor.

De asemenea, poziţia Audi este afectată de scandalul emisiilor în care este implicat Volkswagen. Anul trecut, Audi a pus deoparte 228 milioane de euro (260 milioane de dolari) pentru a acoperi reparaţiile la vehiculele afectate, riscurile legale şi alte măsuri legate de implicarea companiei, a anunţat şeful producătorului auto german.

Dar Audi speră că în urma lansării a peste 20 de modele noi sau restilizate vânzările din acest an să le depăşească pe cele trecut, care s-au situat la nivelul record de 1,8 milioane de vehicule.

În primul trimestru 2016, Mercedes a livrat 483.487 vehicule, depăşind cele 478.743 vândute de BMW, iar rata sa de creştere a vânzărilor a fost dublă faţă de cea a BMW. Dacă tendinţa continuă, Mercedes va depăşit BMW anul acesta, devenind cel mai mare producător de automobile de lux din lume. În 2015, Mercedes a urcat pe locul doi, depăşind Audi.

Grupul Volkswagen este implicat în prezent într-un scandal de amploare după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. La rândul său, Audi a recunoscut că în cazul său 2,3 milioane de maşini pe plan global au fost echipate cu acel software care permitea vehiculelor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu şi în timpul operaţiunilor normale.

Oficialii Audi au informat recent că vor plăti în medie angajaţilor de la fabricile din Ingolstadt şi Neckarsulm un bonus de 5.420 euro (5.890 dolari), în scădere de la 6.540 euro în 2014.

În aprilie, vânzările Audi au crescut cu 7,5% pe plan global, la 164.350 vehicule, creşteri fiind înregistrate pe majoritatea pieţelor: China (9,4%), Europa (9%) şi SUA (5,8%). În primele patru luni din acest an, Audi a livrat în întreaga lume 620.100 vehicule, în creştere cu 4,9% faţă de perioada similară din 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Paramount Skydance are cele mai mari şanse să achiziţioneze Warner Bros
Paramount Skydance are cele mai mari şanse să achiziţioneze Warner Bros
Grupul media Paramount Skydance pare a fi câştigătorul bătăliei îndelungate pentru achiziţionarea Warner Bros Discovery (WBD), după ce gigantul american de streaming Netflix a refuzat să-şi......
Una dintre cele mai vechi bănci din lume, Monte dei Paschi di Siena, preia integral Mediobanca. Vrea să ajungă la un profit de 3,7 miliarde de euro
Una dintre cele mai vechi bănci din lume, Monte dei Paschi di Siena, preia integral Mediobanca. Vrea să ajungă la un profit ...
Monte dei Paschi di Siena (MPS), una dintre cele mai vechi bănci din lume, a anunţat vineri că va finaliza până la sfârşitul ...
Anunț pentru toți proprietarii de locuințe. Se schimbă site-ul firmei care emite toate asigurările obligatorii
Anunț pentru toți proprietarii de locuințe. Se schimbă site-ul firmei care emite toate asigurările obligatorii
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID) anunță că înși schimbă denumirea domeniului de internet, începând ...
Numărul autorizaţiilor de construire pentru rezidenţiale a scăzut cu 7,8% în ianuarie
Numărul autorizaţiilor de construire pentru rezidenţiale a scăzut cu 7,8% în ianuarie
Autorităţile au eliberat, în ianuarie 2026, cu 7,8% mai puţine autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale ...