Metrorex va introduce în circulație pe Magistrala 2 Berceni – Pipera cel de-al cincilea tren CAF

Metrorex va introduce în circulație, cu călători, începând de vineri, cel de-al cincilea tren tip BM3, livrat de firma spaniolă CAF - Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles.
Economica.net - vin, 13 mai 2016, 05:38
Metrorex va introduce în circulație pe Magistrala 2 Berceni - Pipera cel de-al cincilea tren CAF

Potrivit unui comunicat al companiei, remis joi AGERPRES, trenul va circula pe Magistrala 2 Berceni — Pipera.

„Metrorex informează publicul călător asupra faptului că, începând cu data de 13.05.2016, va fi pus în exploatare cu călători pe Magistrala 2 (Berceni — Pipera) cel de-al cincilea tren tip BM3, denumit Nera, din pachetul de opt trenuri care au ca termen final de punere în funcțiune 30.06.2016”, spune Metrorex, în comunicat.

În perioada 10 — 12 mai, a fost efectuată recepția la punerea în funcțiune cu călători de către Metrorex, în Depoul Berceni, de la firma CAF — Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles și predarea către firma Alstom Transport, în vederea mentenanței preventive a trenului de metrou tip BM3, precizează compania.

Primele două trenuri CAF din seria celor opt noi trenuri pentru București au intrat în circulație la sfârșitul lunii martie, după ce a fost realizată recepția finală.

Primul metrou a fost preluat de Metrorex înainte de termen, la data de 20 decembrie 2015, în avans față de angajamentul contractual cu operatorul bucureștean, care prevedea un termen de livrare a primei garnituri la 16 luni de la semnarea contractului, în noiembrie 2014.

Ultima generație de rame de metrou fabricate de CAF pentru București beneficiază de: control și diagnosticare software a funcționării echipamentelor prin intermediul sistemului TCMS (Train Control Monitoring System), unitate HMI (Human Machine Interface) de ultimă generație pentru accesul mecanicului la comenzile și informațiile funcționale ale trenului, sistem avansat de informare a pasagerilor (luminos, acustic și prin mesaje predefinite), controlat în totalitate prin soft, optimizarea accesului pasagerilor la urcarea/coborârea din vagoane, incluzând reducerea la maximum a distanței între marginea peronului și podeaua vagonului pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități, sistem de tracțiune și control fabricat de Mitsubishi și personalizat de CAF, sistem de frânare pe disc cu emisii poluante mult reduse (inclusiv zgomotul), rețea de comunicație pentru diagnosticare și configurare tip Ethernet de mare viteză, conectivitate WiFi pentru operațiunile de mentenanță și protecție avansată a operatorilor de mentenanță prin dispozitivele de punere la masă.

Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) este una dintre cele mai mari companii spaniole, producător mondial de vehicule și echipament feroviar de înaltă tehnologie și excepțională fiabilitate. În 2015, CAF a avut o cifră de afaceri de aproximativ 1,3 miliarde de euro și un portofoliu de comenzi în execuție de aproximativ 5,5 miliarde de euro.

CAF deține un portofoliu extins de material rulant, dezvoltat pe baza unor tehnologii proprii și adaptat pentru a răspunde întocmai cerințelor specifice ale operatorilor. Compania produce trenuri de mare viteza (Oaris), trenuri regionale, trenuri suburbane, metrouri, tramvaie (Urbos), metrouri ușoare, tramvaie-tren și locomotive.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...