Legea salarizării bugetarilor va avea un impact de 0,3% din PIB anul viitor

Impactul egii noi a salarizării bugetarilor, care ar intra în vigoare din august 2016, este marginal asupra perspectivei fiscale, de 0,1%/PIB pentru anul acesta şi de 0,3%/PIB pentru 2017, spune ING.
Economica.net - mie, 18 mai 2016, 20:57
Legea salarizării bugetarilor va avea un impact de 0,3% din PIB anul viitor

Cifra de 0,3% din PIB este cu puţin mai mare decât creşterea totală a cheltuielilor de personal din strategia bugetara multi-anuală, după cum apreciază analiştii economici ai ING Bank.

Un alt aspect pozitiv este că legea se concentrează pe sectoarele de sănătate şi educaţie, care sunt domenii cheie pentru îmbunătăţirea creşterii economice e potenţiale a României pe termen lung (din prisma calităţii ambelor domenii, ţara se află a mult în urma membrilor UE). Acestea fiind zise, având în vedere că ne apropiem de alegeri, sindicatele ar putea cere mai mult. Aducem aminte ca precedentul ministru al muncii şi a dat demisia acum câteva săptămâni după ce sindicatele, sprijinite de politicieni, nu au fost satisfăcute de o creştere medie de 5% a salariilor bugetare in 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ceea ce ar transforma compania aeriană germană în partenerul strategic......
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...