Grecia a găsit o formulă de privatizare a OTE care să păstreze drepturile statului în companie

Guvernul grec a găsit o formulă de privatizare a operatorului de telefonie OTE, acţionarul majoritar de la Telekom România, care să satisfacă cerinţele creditorilor internaţionali, dar care în acelaşi timp să păstreze drepturile statului la principalul operator de telecomunicaţii din Grecia, informează publicaţia elenă Kathimerini, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 23 mai 2016, 19:21
Grecia a găsit o formulă de privatizare a OTE care să păstreze drepturile statului în companie

Potrivit publicaţiei menţionate, Executivul grec vrea să transfere un pachet de 5% din acţiunile OTE către fondul de privatizare TAIPED, iar acesta din urmă va păstra 1% din acţiuni şi va transfera restul de 4% către Fondul de Asigurări Sociale (IKA). Kathimerini subliniază că statul grec va păstra însă în totalitate drepturile de vot pentru acţiunile care vor ajunge la IKA. Astfel, vor putea fi păstrate drepturile oferite părţii elene prin acordul semnat de statul grec şi Deutsche Telekom, principalul acţionar de la OTE.

Acordul din 2008 oferă o serie de drepturi speciale statului grec, precum un număr mare de locuri în Consiliul de Administraţie de la OTE, în pofida participaţiei reduse deţinută de statul grec la operatorul de telecomunicaţii. De asemenea, acordul din 2008 conferă părţii greceşti dreptul de veto pentru anumite dosare.

Deutsche Telekom controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deţine 54,01% din Telekom România. La jumătatea lunii august 2014, Romtelecom şi Cosmote România au anunţat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele şi serviciile vor fi oferite sub brandul ‘T’.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...