Shopping City Piatra Neamţ va fi inaugurat la sfârşitul lunii noiembrie – investiţie de 28 milioane euro

Shopping City Piatra Neamţ va fi inaugurat până la sfârşitul lunii noiembrie, iar investiţia totală în centrul comercial se ridică la peste 28 de milioane de euro, au anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă reprezentanţii companiei Neppi, dezvoltatorul investiţiei.
Economica.net - mie, 25 mai 2016, 08:41
Shopping City Piatra Neamţ va fi inaugurat la sfârşitul lunii noiembrie - investiţie de 28 milioane euro

‘Shopping City Piatra Neamţ va deveni un important angajator, vor lucra la execuţie între 800 şi 1.000 de persoane iar după deschidere vor fi tot între 800 şi 1.000 de locuri de muncă permanente, ceea ce înseamnă industrie pe orizontală ataşată centrului comercial. Termenul de deschidere este sfârşitul lunii noiembrie, un termen scurt şi ambiţios. Nu putem să facem asta fără sprijinul şi ajutorul autorităţilor locale. De aceea, domnul primar Dragoş Chitic este alături de noi şi am dorit să îi mulţumim pentru ajutorul, suportul şi deschiderea, suportul şi intenţiile bune în acest proiect’, a declarat Andrei Radu, project managerul investiţiei.

‘Mă bucur să constat că un mare investitor a decis să construiască aici, oraşul nostru merită să aibă aşa ceva. Decizia lor a ţinut cont de deschiderea administraţiei publice către investiţii. Analiza zonei a luat în calcul şi faptul că administraţia publică locală îşi doreşte să creeze un mediu propice dezvoltării afacerilor, atragerii de investitori, un climat propice mediului de afaceri. Este cel mai mare mall din judeţ şi din regiunea nord-est, alăturându-se oraşelor mari din România unde Neppi a realizat mall-uri. Viitorul mall va fi un punct de atracţie pentru locuitorii din zonele şi judeţele învecinate dar are şi avantajul locurilor de muncă. În ultimul an s-au creat 3.412 locuri de muncă în Piatra Neamţ şi este extraordinar că vor mai fi create încă o mie de locuri de muncă’, a declarat primarul interimar al municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic.

Suprafaţa totală a construcţiei este de circa şapte hectare din care 28.000 de metri pătraţi reprezintă suprafaţa închiriabilă. Investiţia va beneficia de o parcare de circa 1.000 de locuri.

Potrivit unor estimări, valoarea taxelor şi impozitelor plătite către administraţia din Piatra Neamţ va fi de 300.000 euro anual.

Te-ar mai putea interesa și
Aramco își oprește livrările de petrol către mai multe rafinării europene, după ce o conductă care transporta țiței spre Marea Roșie a fost avariată în urma unui atac
Aramco își oprește livrările de petrol către mai multe rafinării europene, după ce o conductă care transporta țiței ...
Saudi Aramco a informat cel puţin două rafinării europene că nu vor primi petrol în luna octombrie, după atacul asupra conductei strategice care transportă ţiţei din estul Arabiei Saudite......
Poliția Română anunță ca a confiscat peste 65 de milioane de țigarete și 9,7 tone de tutun în primele opt luni din 2026
Poliția Română anunță ca a confiscat peste 65 de milioane de țigarete și 9,7 tone de tutun în primele opt luni din 2026
Peste 65 de milioane de ţigarete şi aproximativ 9,7 tone de tutun au fost descoperite şi indisponibilizate de poliţişti, ...
CNAB organizează o licitație pentru cumpărarea unui remorcher electric destinat avioanelor de până în 100 de tone
CNAB organizează o licitație pentru cumpărarea unui remorcher electric destinat avioanelor de până în 100 de tone
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) intenţionează să achiziţioneze, din fonduri proprii, un remorcher ...
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la un pas de pragul de 11 lei litrul
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la un pas de pragul de 11 lei litrul
Câteva dintre lanțurile mari de distribuție de carburanți au scucmpit din nou motorina azi. Mai sunt doar 7 bani până ...