Tribunalul Dolj a respins cererea DNA de arestare preventivă a directorilor Complexului Energetic Oltenia

Magistraţii Tribunalului Dolj au respins, joi, cererea DNA de arestare preventivă a directorilor Complexului Energetic Oltenia, Ion Laurenţiu Ciobotărică, Daniel Antonie şi Dorina Jianu, într-un dosar de abuz în serviciu, potrivit Agerpres.                  .
Economica.net - J, 26 mai 2016, 19:49
Tribunalul Dolj a respins cererea DNA de arestare preventivă a directorilor Complexului Energetic Oltenia

Totodată, magistraţii Tribunalului Dolj au dispus măsura controlului judiciar pentru Ciobotărică şi Jianu pentru o perioadă de 60 de zile, iar împotriva lui Antonie nu s-a luat nicio măsură preventivă.

Instanţa a dispus ca Laurenţiu Ciobotărică, pe timpul cât se află sub control judiciar, să nu comunice cu inculpaţii Dorina Jianu, Daniel Antonie şi martorii Radu Cristian Eugen, Medinţu Aurel, Petroniu Ion, Slăvulete Ioana Delia, Boca Vasile, Olaru Sorin, aspecte ce ţin de cauză, sau cu membrii familiei acestora, direct sau indirect. Instanţa atrage atenţia că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite în sarcina sa, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

De asemenea, pe durata celor 60 de zile Dorinei Jianu, pe timpul cât se află sub control judiciar, îi este interzis să comunice cu inculpaţii Laurenţiu Ciobotărică, Daniel Antonie şi martorii Radu Cristian Eugen, Medinţu Aurel, Petroniu Ion, Slăvulete Ioana Delia, Boca Vasile, Olaru Sorin aspecte ce ţin de prezenta cauză, sau cu membrii familiei acestora, direct sau indirect.

Decizia Curţii de Apel Craiova poate fi contestată în termen de 48 ore de la comunicare.

Ion Laurenţiu Ciobotărică, director general executiv al SC Complexul Energetic Oltenia (CEO) SA Târgu Jiu, şi Daniel Antonie, director Divizia miniera din cadrul aceleiaşi societăţi, sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, iar Dorina Jianu, director al direcţiei juridice şi guvernanţă corporatistă, este cercetată pentru complicitate la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.

‘La data de 22 decembrie 2015, inculpaţii Ciobotărică Ion Laurenţiu, în calitate de preşedinte al directoratului SC CEO SA Târgu Jiu, şi Antonie Daniel, în calitate de membru al directoratului SC CEO SA Târgu Jiu, au aprobat şi acordat în mod nelegal unei persoane o compensaţie financiară constând în cinci remuneraţii fixe lunare avute de aceasta din urma în calitate de membru al aceluiaşi directorat, respectiv 128.100 lei. Cei doi au beneficiat de sprijinul inculpatei Jianu Dorina, director al Direcţiei juridice şi guvernanţă corporatistă, care a întocmit o opinie juridica favorabila punctului de vedere al acestora’, se arată într-un comunicat al DNA.

Conform aceleiaşi surse, Ciobotărică, în înţelegere cu Jianu, ar fi suprapus în mod intenţionat diverse prevederi legale şi situaţii de fapt, pentru a crea confuzie şi a da o aparenţă de legalitate acţiunilor lor.

Prejudiciul produs societăţii de cei trei a fost calculat, susţine DNA, la 128.100 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând cu 2025. așa cum era firesc, având în vedere că sistemul se......
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...