Gazprom nu crede că gazele naturale lichefiate din SUA îi vor pune în pericol livrările în Europa

Grupul rus Gazprom nu crede că va fi necesar să poarte un război al preţurilor în Europa pentru a-şi scoate rivalii de pe piaţă, a declarat marţi directorul general adjunct de la Gazprom, Alexander Medvedev, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 31 mai 2016, 15:53
Gazprom nu crede că gazele naturale lichefiate din SUA îi vor pune în pericol livrările în Europa

Gazprom furnizează o treime din cantitatea de gaze naturale consumată în Uniunea Europeană însă în ultima vreme relaţiile s-au înrăutăţit din cauza crizei din Ucraina, ceea ce a determinat UE să caute alternative la importurile energetice din Rusia. Una din aceste alternative ar putea fi gazele naturale lichefiate provenite din SUA, ale căror exporturi ar urma să crească semnificativ până în 2019.

‘Au fost foarte multe discuţii potrivit cărora gazele naturale lichefiate (GNL) din SUA ar putea fi un panaceu pentru cei care vor să renunţe la gazul rusesc. Însă în acest moment există destinaţii mult mai preferabile pentru gazele naturale lichefiate din SUA decât Europa. Preţul va determina competitivitatea gazelor naturale lichefiate provenite din SUA’, a spus Medvedev. Acesta a reiterat că Gazprom se aşteaptă să exporte în acest an către UE şi Turcia o cantitate record de 165 miliarde metri cubi de gaze naturale, depăşind livrările de 159 miliarde metri cubi din 2015.

Gazprom realizează peste jumătate din veniturile sale în Europa, unde Medvedev susţine că vânzările vor ajunge la 28 de miliarde de dolari în acest an. Unii analişti sunt de părere că pentru a-şi păstra cota de piaţă în Europa, Gazprom va fi nevoit să reducă preţurile. ‘Nu credem că va fi nevoie de un război al preţurilor’, a spus Medvedev. Potrivit acestuia, costurile de producţie ale Gazprom se numără printre cele mai scăzute din industrie, de aproximativ 20 de dolari pentru 1.000 de metri cubi. ‘Chiar dacă am introdus în producţie noi zăcăminte mai îndepărtate, costul mediu continuă să fie unul din cele mai scăzute din lume. Transportul este un domeniu esenţial în ceea ce priveşte costurile şi programul de investiţii’, a precizat Medvedev.

Săptămâna trecută, directorul general adjunct de la Gazprom aprecia că în acest an preţul gazelor naturale ruseşti în Europa se va situa la o medie de 167-171 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, mai puţin decât preţul de 240 de dolari pentru 1.000 de metri cubi în 2015, ca urmare a scăderii preţului petrolului de care este indexat şi preţul gazelor naturale.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...