Regele Spaniei este un seducător în serie

Suveranul i-a făcut curte şi Prinţesei Diana şi nu mai împarte patul conjugal cu soţia lui de peste 30 de ani.
sanziana.stancu - lun, 23 ian. 2012, 21:32

Într-o nouă carte intitulată „Singurătatea unei Regine”, scrisă de Pilar Eyre, sunt dezvăluite secrete despre cuplul regal al Spaniei, regele Juan Carlos şi soţia lui, regina Sofia, scrie Daily Mail.

În cartea sa, autoarea scrie despre Carlos că este un „afemeiat de profesie”, care i-a distrus viaţa soţiei lui şi că ea a rămas împreună cu el numai dintr-un „simţ al datoriei de regină”. Cuplul regal nu mai doarme în acelaşi dormitor din 1976.

Autoarea cărţii mai dezvăluie că, în acelaşi an, regina l-a surprins pe monarh cu una dintre amantele lui, actriţa Sara Montiel, în casa unor prieteni de-ai lor, din Toledo. A doua zi a trebuit să respecte protocolul şi a fost obligată să participe la un meci de fotbal. Dar abia aştepta să se întoarcă la Madrid, la Palatul Zarzuela, de unde intenţiona să-şi ia copiii şi să plece cu ei.

A fost sfătuită să nu se despartă de Juan Carlos, să rămână în continuare cu el şi să îşi îndeplinească menirea ei de regină. Sofia a fost mereu măcinată de nenumăratele aventuri ale soţului ei, care se pare că nu s-a potolit nici acum, la 74 de ani. Se spune că ia vitamine şi face tratamente contra efectelor îmbătrânirii.

În „Singurătatea unei Regine”, autoarea mai dezvăluie că, în 1986, în timpul unei vacanţe pe care prinţesa Diana şi prinţul Charles şi-au petrecut-o la Palma de Majorca, Juan Carlos i-a făcut avansuri „tactile” tinerei prinţese.  S-a zvonit că Diana şi Juan Carlos ar fi avut chiar şi o aventură, pe yaht, în timpul unei croaziere, urmată de o alta, la câteva luni după aceea.

Anul următor, în 1987, când Charles şi Diana au venit din nou în Spania, în vizită oficială la Madrid, s-a spus că regele i-ar fi zâmbit cu subînţeles prinţesei când i-a sărutat mâna, iar ea ar fi roşit, vizibil încurcată de gestul lui.

„Regina Sofia este o femeie trădată şi rănită, iar viaţa ei de femeie măritată a fost o adevărată tragedie.  Rolul de regină este trist, iar ea este cea mai singură femeie din Spania”, mai scrie autoarea cărţii.

Te-ar mai putea interesa și
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
România se află pe ultimul loc între statele din Europa Centrală și de Est, dar pe locul 13 la nivel mondial al celor mai pregătite destinații pentru outsourcing bazat pe inteligență......
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că ...
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, condusă de Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Forţe Armate, ...
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele ...