Kaufland deschide azi la polul sărăciei bucureştene: Ferentari. Se pregăteşte de alte patru deschideri, una tot în Capitală

Retailerul german Kaufland, cel mai mare operator de hipermarketuri din România, inaugurează astăzi al 12-lea magazin din Capitală. Unitatea se află în sectorul cinci al capitalei, în inima celui mai rău famat cartier din oraş, Ferentari. Până la finele acestui an financiar, retailerul are în plan să deschidă alte patru unităţi. Investiţia totală anul acesta se ridică la 100 de milioane de euro.
Alina Stanciu - mie, 22 iun. 2016, 12:09
Kaufland deschide azi la polul sărăciei bucureştene: Ferentari. Se pregăteşte de alte patru deschideri, una tot în Capitală

Retailerul german Kaufland va deschide astăzi, 23 iunie, un nou magazin în Capitală, al 109-lea din reţea, pe Calea Ferentari numărul 62, în cel mai rău famat cartier din Bucureşti. Până la finalul acestui an financiar, care se termină în februarie, nemţii au însă în plan creşterea reţelei cu alte patru unităţi. Următoarele inaugurări sunt programate la Mangalia, în luna august, Lujoj, Codlea şi Bucureşti, a declarat Valer Hancaş, manager corporate affairs&comunicare Kaufland România. Acesta nu a precizat locaţia unităţii din Capitală.

De asemenea, compania este în plin proces de schimbare a conceptului, axându-se pe ideea de proaspăt. De aceea, noile magazine, dar şi unele dintre cele vechi, au o zonă de produse proaspete cu un design deosebit. Până acum, şase magazine Kaufland au implementat deja acest concept, printre care se află şi cel ce se va deschide mâine în Ferentari.

Investiţia totată bugetată pentru acest an de kaufland, sumă în care sunt incluse noile deschideri dar şi reamenajările, se ridică la 100 de milioane de euro. Suma este similară cu cea din fiecare an, a mai spus oficialul Kaufland.

Cum arată Kaufland Ferentari

Kaufland Ferentari, primul magazin de mari dimensiuni din acest cartier, are o suprafaţă de vânzare de peste 2.900 de metri pătraţi, comercializează în jur de 26.000 de articole din care peste 50% sunt produse în România. De asemenea, hipermarketul este prevăzut cu şase galerii comerciale şi dispune de 200 de locuri de parcare. Spaţiul total de care dispune retailerul este însă de peste 13.300 de metri pătraţi, unitatea fiind ridicată pe platforma SC Fapiro, cel mai mare producător de pile, raşpele şi cuţite pentru industria lemnului. Prin deschiderea acestui magazin, retailerul a creat 100 de locuri de muncă.

Preţuri mai mici

În ceea ce priveşte politica de preţuri a magazinului, managerul companiei susţine că „magazinul este cel puţin la fel de ieftin” ca unitatea din Mihail Sebastian, aflată în proximitate. „Politica noastră de preţuri se aplică în funcţie de zonă şi de concurenţă. ,(…) Cifra de afaceri se va încadra în medie”, a declarat Hancaş.

Singurii concurenţi ai Kaufland din zonă sunt francezii de la Carrefour, care au deschis recent o unitate pe platforma Vulcan, la aceeaşi adresă cu un Kaufland Sebastian, şi Cora, care operează un magazin la ieşirea din oraş, pe Şoseaua Alexandriei. De asemenea, în zonă există magazinul Lidl de pe strada Doina şi Penny Market pe strada Năsăud.

Unitatea deserveşte 900.000 de locuitori.

Intră pe online din 2017

În ceea ce priveşte planurile de a intra în spaţiul virtual, oficialul Kaufland susţine că nu se ştie dacă proiectul va fi implementat direct şi în România, comerţul online fiind un proiect al grupului german. Exista astfel posibilitatea ca firma mamă să aleagă o ţară unde se va implementa un proiect pilot. 2Proiectul ar putea fi fezabil pentru final de 2017″, a declarat Hancaş.

Te-ar mai putea interesa și
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
Soarta Napolact, brandul românesc intrat în portofoliul olandezilor de la FrieslandCampina în 2004, ar putea fi tranșată în primul semestru al acestui an. Acum, tranzacția prin care......
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. Peste 180.000 de oameni le-au încasat – analiză exclusivă
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei brut în anul 2024, cu aproape 14% mai mult decât în anul ...
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: Anxietate crescută. Românii sunt în siguranță
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: ...
Război Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, a făcut primele declarații în legătură cu situația românilor ...
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi vândute au provenit din China
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi ...
Cererea tot mai mare pentru vehicule hibride Chery și BYD, alături de poziția deja solidă deținută de MG, au majorat ...