Criza laptelui: statele UE aşteaptă de la Comisia Europeană măsuri pentru reducerea producţiei

Statele membre ale Uniunii Europene speră că executivul comunitar va prezenta luni un pachet de măsuri menit stimulării producătorilor să-şi diminueze producţia de lapte, cu scopul de a ajusta oferta la nivelul cererii şi a permite preţurilor să-şi revină, transmite EFE.
Economica.net - lun, 18 iul. 2016, 08:30
Criza laptelui: statele UE aşteaptă de la Comisia Europeană măsuri pentru reducerea producţiei

Potrivit unor surse diplomatice, la consiliul miniştrilor agriculturii care are loc luni, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan, intenţionează să prezinte un pachet de măsuri destinat în principal sectorului laptelui, chiar dacă deocamdată nu se cunosc detaliile acestui plan.

În noul pachet este posibil să fie incluse şi unele ajutoare pentru sectorul fructelor şi legumelor, iar sursele au adăugat că fondurile pentru noul pachet ar putea să varieze între 100 şi 500 milioane de euro.

Aceste ajutoare ar urma să fie acordate pe baza unui acord voluntar din partea producătorilor, în condiţiile în care reducerea producţiei nu poate fi una obligatorie, având în vedere eliminarea sistemului cotelor şi condiţiile pieţei libere.

O combinaţie de factori, inclusiv abolirea cotelor de producţie la lapte, modificarea dietei, încetinirea cererii chineze şi embargoul introdus de Rusia au dus la scăderea preţurilor la carnea de porc şi lapte.

Planul de urgenţă în valoare de 500 de milioane de euro, anunţat în luna septembrie a anului trecut, nu a fost suficient pentru a-i ajuta pe agricultorii europeni.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.